Inovatia continua, pasiunea Toyota

Si John isi intretinea-n fiecare dimineata gradina pe care-o construise cu sargul acela in cautarea caruia se-afla ca sa-si redescopere inauntru puterea exercitiilor ce-i calisera trupul, mintea, spiritul si legate toate ca-ntr-un intreg bine sudat cu flacara deschisa il faceau sa fie intangibil si un misionar de succes in atributiile slujbelor scurte si precise pe care si le asuma.
Reusind atunci sa inlature pericolul ce-l reprezentase pe moment punkista, ce realizase el, nu fusese decat o momeala pentru a-i rapi timp si spatiu lui, de a nu putea fi la timp alaturi de tatal sau ce avea sa fie ciuruit in opinia celor ce fusesera trimisi sa-nchida cercul eliminandu-i tatal lui John, omul de care destui se temeau sa se intalneasca nas in nas. De aceea apelau la kamikaze pentru amanare… Tatal lui John, ii spusese nepoata lui, fiica surorii Kim, Alexandra, fusese rugata de batranul Tim, tatal lui John sa-i aproprie linistea si pacea mai devreme decat metalul glontului diavolilor straini in rafale de focuri automate sa-i atace karma. Cu perna, ajungea mai repede din material in spirit undeva departe de katiusele automate ce asa doar trupul nevlaguit li-l lasara expus in miez de noapte, sa faca ce vor cu el. Cercul era salvat, familia traia mai departe prin John, care preluase conducerea cercului si o incepuse imediat dupa ce funeraliile ramasitelor pamantesti ale celui ce-i fusese parinte se vor fi terminand. Dar intre timp, simtea zbuciumul interior ce nu-i dadea deloc pace si trecutul ce parca-l haituia si zi si noapte, oriunde mergea si orice facea, nu putea depasi obstacolul acela. Cu tot antrenamentul sau deopotriva sportiv si psihologic de mare complexitate, iata ca recunoscuse intr-o seara, la cateva zile distanta de inmormantarea simpla a parintelui sau ca avea nevoie de un sprijin. El cel care fusese in razboaie ce nu erau ale lui si carora le supravietuise si rezolvase nu putine misiuni dificile, el cel care ramasese fara familie si copii pentru ca-i mergea bine-n cariera, admisese acum cand femeii ce-ncepuse incet dar sigur sa i se permita apropieri tot mai intime privind interiorul fiintei ce-l reprezenta pe el, pe John, ca om, nu ca erou al armatei si misiunilor acesteia pentru indestularea si pacea tuturor cetatenilor patriei, nu, ca are nevoie de o persoana alaturi, care sa-l inteleaga, asculte si alaturi de care sa poata depasi pasa asta a naibii de nasoala prin care valtorile vietii sale-l aruncase. Si de consiliere, cu sfaturi profesioniste de la cineva avizat si care prezenta experienta pe cazuri asemanatoare cu simptomele pe care in plan interior le acuza. Plictisit de cautari si sfatuiri neadaptate profilului sau complex, o suna pe fosta sa iubita ce dorise sa urmeze cursul firesc dupa ea al vietii ei, fara John inclus in ecuatia pe care si-o asuma doar ea s-o rezolve cumva. Desi termenii ecuatiei definite fusesera asumati alaturi de John. In fine, raspunsul ei, Catherinei nu-i ramanea de facut altceva decat il instiintase intr-o dimineata ca spre binele ei, fuge si nu mai are de tras nimic, nici loz, nici sperieturi, nici sperante, ce drum, ce acelasi sens isi spunea ea, cand tu esti mereu ba plecat, ba omori si risti in fiecare secunda sa nu mai fii, or eu cum dracu’ sa le duc astea toate, ma, cum ?
Era, de cand terminase gradina unde se implicase devotat ideii de a readuce in palparea realitatii de acum imaginea mirificei zone in care fu crescut si pregatit pentru incercarile din viata de temeinica disciplina insuflata de maestrul sau, mai impacat cu sine, dar peste ideea ecuatiei rezolvate prin incercari solitare doar de cea alaturi de care-si definise si el si spera si ca ea va vedea lucrurile la fel viata, raportata doar la ea si prin ea, masina, casa, gradina erau parca goale de continut fie si pentru el cel care fusese invatat sa fie departe de familie, de oameni dragi, doar pentru a indeplini misiuni care opreau si personalele clipe de bucurie ale unora care faceau insa si multe rele. Iar el prevenea sa le fie rau, celor dragi si cetatenilor patriei pentru care lucra.
Si odata, cand mergea intors de la cununia unui amic, pe soseaua ce da-napoi spre casa lui, John avu asa o strafulgerare cand computerul de bord al masinii sale ce-si dovedise eficacitatea in trecutul nu foarte indepartat, cum ii spune: John you must feel some real love to share with… (John, tu trebuie sa simti o iubire adevarata cu care sa vrei s-o-mparti…)- lucru ce-l facu sa se-ntrebe pentru moment daca aiureaza, are vedenii, e tembel, lucruri ce nu scapau unei sinonimii ce-i fusese atat de aproape in primii ani de scoala… Decise sa puna cd-ul unde avea si piesa celor doi Roxette cu It must have been love si apoi Listen to your heart, apoi Sleeping in my car, caci inserarea-l prinse la propriu conducand si obosit fiind, trase pe dreapta ca avea unde, iar campu-i oferise inainte de dormitare splendoarea regasirii atunci cand soarele iese de pe firmamentul celest lasand locul crepusculului mirificelor lucruri incarcate de o simbioza magica ce aduce atata frumos si apreciere, s-un respect ce tine totusi la distanta pe multi ce-ar dori sa se apropie…
Inventia ce-o descoperise el, fusese de fapt ceva firesc in vietuirea ce-si are rost, ancore prin trecerea prin timp: curajul ce-l regasesti in tine, desi ai fi crezut ca l-ai pierdut, ori de cate ori realizezi ca esti samanta si farama de etern, de particica din plan mult superior oricaror stadii de evolutie a intelectului tau si ca o dreptate nu lasa lucrurile neterminate, neclarificate, cand drumuri sunt incepute si abandonate, poate mijlocul locomotor nu a fost cel adecvat, sau lipsa increderii au derutat condusul, locomotia si s-a ajuns la incident! Asa si-n viata, pe care inainte de a dormi, John o percepea de-acum cu fiecare nou pas deja stiut, nu anticipandu-i derularea si efectele, ci stiind punctele esentiale care sa-l duca unde trebuie.
Toyota lui, o fidela prietena si partenera de drum lung, nu-l abandonase-n ecuatia vietii sale rod al planurilor amandurora, ci-l ajutasera sa iasa mereu din incurcaturi si-acum il umaniza iarasi, o masina, un aparat, un metal! Traia minuni si era mandru de asta, fara sa ofenseze pe cineva!

Articolul participa la Superblog 2012.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.