Toyota Avensis, marca celor remarcabili

– Da, ma bine, ne vedem acolo.
Si dupa ce-si inchise clapetuta de la ureche folosindu-si mana dreapta, de care se simtea tare mandru, caci il scosese din multe incurcaturi, pasa usor mobilul pe scaunul din dreapta si demara fara ca sa para c-ar vrea sa iasa cumva-n evidenta. Fireste asta l-ar fi pus imediat in garda, cum avea sa afle mai tarziu, cand unde-ar fi trebuit s-ajunga foarte repede, viata tatalui sau se scurgea-n toiul noptii sub rafalele automatelor ce-i invadasera trupul si sufletul spre totala repulsie a batranului despre care adesea pomenea apropiatilor, ca nu vrea metalul sa-i strice karma. Qi-ul i-ar fi fost vitregit acum la intrarea pe poarta dinspre lumi, o Buddha nu tocmai acum…
John trebuia s-ajunga-n centrul metropolei si-ncepuse cu precautie evitarea zonei de acces general, des traficata la acea ora de varf a amiezei, cand toti voiau in centru deodata si evident ajungeau, dar mai greu! Asa ca ambuteiaje si rabdare pusa la-ncercare iesira din schema cu care omul nostru gandi pe loc ca e cazul sa abordeze lucrurile. Alesese o ruta alternativa, nu foarte des utilizata si asta pentru ca mirosise deja ce-i auzisera urechile de ceva vreme, c-ar fi la randu-i filat. Nu stia-n ce scop, de cine, de cat timp si pentru ca afacerea unde-si daduse cuvantul s-ajunga s-o incheie si apoi retragerea spre seara la parintele sau sa-i ocupe firesc orele zilei ce debutase sub auspicii usor nesigure, dar promitatoare pe parcursul scurgerii orelor, sa umple o zi plina si buna pana la capat, mai avea de asteptat. Nu de stat cu mana-n san. Nu, nu era genul. Ci de avut rabdare si asta avea el, mai ales ca antrenamentele ce-l formara s-au ocupat aparte de acest aspect. Ce-nsemna afacere de incheiat pentru un agent guvernamental antrenat si platit sa previna, era fireste, o chestiune uzuala a misiunilor cuprinse-n fisa postului. Telefonul folosit in misiune era doar cel de serviciu, ce folosea o linie de comunicare sigura, imposibil de receptionat de pe teritoriul intern de altcineva decat sefii sai de misiune. Dar, culmea, chiar cand pornise motorul, la o fractiune de secunda dupa aceea, urechile-i bine antrenate si-o intuitie indelung pregatita-i semnalasera lui ca altcineva pornise aproape odata cu el. Si dupa cum avea in primele sute de metri dupa demaraj sa observe, o soferita punkista dupa frizura colorata oaches si la fel si asezata, facea manevre ce-i tradau interesul pentru a fi cat mai aproape de masina condusa de John. Ce-nsemna ca e urmarit era clar faptul ca cineva-l detectase. Cum, nu o stia. Si presat de ideea asta si a faptului ca prevenit ca viata batranului sau tata ar putea avea de suferit cumva, cine-l informase avea ceva indicii, iar John le traia acum la volan, se ambitiona tot mai mult sa gaseasca o cale de a rezolva atat intalnirea pentru incheierea afacerii unde-si daduse acordul verbal colegului sau, cat si asigurarea ca batranul tata va fi fost gasit bine, cand el va fi terminat activitatea pe ziua in curs.
– Stai putin, colegul asta al meu, Kim, cum naiba m-a sunat el imediat atunci dupa ce fiica-mi trimisese sms cu “La multi ani, tati! Cand mai vii pe la noi, ca mi-e dor de tine si sa fii langa mami, ca e altfel fara tine langa ea si pentru mine, dar mai ales ei?” cum naiba sa-mi scrie fata mea educata, om aproape matur niste randuri relevand o gandire de copil rasfatat? Coincidenta sau rea intentie, m-au filat si m-au prins dupa numarul de civil?- astea-i traversau c-o viteza apreciabila cutia craniana, unde fluxuri de sinapse interconectand neuronii si ale lor dendrite pe ici pe colo afectate si se lasa atins el, un combativ, un erou, un victorios atata vreme cat inca mai era…
Ajunse la concluzia ca “asta e”, dar nu ca semn de renuntare si resemnare a neputintei vadite in calea mersului lumii si al vietii, ci ca o strafulgerare ce venise de undeva din celestele sfere unde gasea mereu liniste si armonie, ca solutie de moment la impasul in care se gasea.
Tipa nu se lasa, era mereu pe urmele sale, vadind un necamuflat comportament agresiv la volan, fara a depasi totusi limitele impuse de breasla in care intrase. Ea era una dintre ei, da, din tagma celor ca John! Nu putea sa se dea-n stamba la ora de varf, dar il dorea pe John…mort, linsat, lichidat, disparut fara suflare. Anihilat. Chiar daca drumul forestier pe care-l folosise John incercand sa-si piarda urma iesind din dumul principal in plina viteza si nu avea un Suv la dispozitie, cocheta sa jucarie-l ajutase sa iasa mereu in fata ei. Si macadam, si teren accidentat si urme de ploaie pe pietrisu-nnoroiat, dar comenzile masinii ascultau qi-ul lui John. Nici aventura junglei urbane, caci dupa abaterea din drumul principal de acces in metropola, drumul forestier cu toate provocarile si testarile neprevazutului in materie de sofat si tehnologie si tehnica de motorizare, asta urma pe traseul ales de John ca sa fi ajuns la timp la incheierea afacerii, nu l-a indepartat pe John de caustica sa urmaritoare. Oprit la un moment dat dupa ce accelerase in apropierea unui semafor si trecuse pe rosu, incat pusese cateva lungimi de masini distanta intre el si ea, intr-un cartier de la marginea ultimei zone limitrofe urbei unde trebuia s-ajunga, trase de volan spre o straduta laturalnica unde se opri si intrand in prima farmacie aflata la cateva zeci de metri pe care le alergase pentru a-si tonifia picioarele, pregatindu-se pentru scaiul asta de boala ce se agatase de el precum virusii de organismele sanatoase, ceruse si platise cash cu tot keep the change-ul considerabil pentru faptul de a fi indraznit sa ceara ceva oferit doar pe baza retetei care-i lipsea, fireste, pentru niste “ajutoare” starii pe care si-o dorea de a fi facut fata cu brio incercarilor la care-l supunea femeia asta, despre care situatie de ansamblu John isi dorea doar sa nu aiba dreptate: ma amana, imi mananca timp ca altii sa se ocupe de rest, despre ce am fost pus in tema-i trecuse doar ce iesise din farmacie, lasand celulele fotoelectrice ale usii magazinului deschise, ell find deja pe trotuarul celalalt al unei strazi plina de masini in trafic! Ce substante!
De la un zoo shop isi luase un sarpe si apoi in drum spre masina ceva-n sinea lui-i spuse: “John nu mai face inca un pas!” si pe cat de grav ii sunase dadu curs vocii si pe langa urechea stanga glontul revolverului punkistei trecuse oprindu-se-n pomul din fata blocului. In plina amiaza, cu forfota si viata sociala vie, femeia deschise in public focul, semn ca John era o amenintare mare pentru organizatia femeii, sau clientii acesteia ce-i inmanasera dosarul lui John spre rezolvare. Supararea ratarii tintei-i permisese lui John pret de cateva miimi de secunda avans la reactia de spirit, fapt ce-l adusese la un nivel ridicat de adrenalina si concentrarea si ideile in regim de conflict erau apanajul sau. Pe teren propriu cum s-ar zice, John apucase sa faca cateva salturi rapide si se ascunsese nevazut intr-un gard viu de unde avea de gand sa foloseasca atuul sau surpriza cand femeia-l va detecta, sarpele. Simtirea sangelui de la distanta era o practica simpla pe care orice recrut o stia pe de rost de la primele lectii, nu avea tocmai ea cum s-o uite, asa ca nu-i fu deloc greu sa se orienteze si sa-l dibuiasca pe John. Dar cand il gasi el avea deja pregatita surpriza lui pentru ea, desi lui i s-ar fi facut suprize, caci ziua era a lui. Ironia-i tinu cateva secunde mintea ocupata, doar prin prisma faptului ca era un expert al reusitelor angajamentelor sale, iar ironia era un factor desuet deja pentru faima lui, pe care stia totusi atat de bine sa si-o pastreze departe de ochii lumii, prin tact si eficacitate.
Teroarea puse stapanire de cum apucase sa vada ceva indreptandu-se relativ de-aproape direct spre partea superioara a trupului ei, inlemnind-o si obturandu-i parca energia si luciditatea starii de spirit ce i-ar fi permis o simla eschiva, sau deplasare-n lateral pentru evitarea obstacolului, dar pe asta miza si John, secatuirea mentala a disponibilitatii vanatorului de a-l haitui pe vanat. Asa ca din vanatoare, vanatoarea plecata sa vaneze, devenea chiar ea vanata. Si usor invinetita dupa un scurt raid de lovituri carora nu apucase foarte bine sa le raspunda la timp, de vreme ce John o imobilizase si se asigurase ulterior ca nu mai sufla. Buzunarita repede, asupra ei nu se gasi niciun act de identitate, nici telefon, pager, cip, sau orice altceva graitor si dupa ce ea murise despre urma pe care lasand-o John ar fi trebuit sa mearga pentru a depista cine-i dorea si mai ales de ce moartea. Cand sa dea sa plece nervos ca nu stia cine si de ce-l retinuse atata dintr-ale lui si nici de ce ciudata-i dorea moartea, observa o piatra cu o forma aducand a sfera imperfecta din jad cazandu-i din buzunarul dreapta fata al jeansilor, lucind pe umbra-nsorita a trotuarului. Il lua, examinat nu reusi decat sa distinga incrustate pe el doua initiale: yo2.
– Bai, ce dracu sa-nsemne asta, yoyo, yoto, toyo?
………………………………..
– Domnilor cu scuzele de rigoare pe masa, contractele au fost cunoscute din timp, parafarea lor o facem acum. Dati-mi voie sa-mi trag si eu sufletul! E o aglomeratie si-o caldura afara, ceva de speriat, nu alta. Si pentru ca am intarziat va poftesc la masa intai domnilor, si desert apoi, stiti e o zi speciala…
……………….
– Astea fiind zise, domnilor, sa fie intr-un ceas bun de ambele parti!
………………………..
Demarand de asta data in tromba, nepasandu-i daca atrage ori ba atentia cuiva asupra lui, bine-ar fi fost si sa da si sa nu, caci oricine-ar mai fi dublat tentativa punkistei de a-l lichida era ferm convins ca n-ar fi sfarsit-o prea bine, atat era de motivat sa-si gaseasca parintele slabit de batranete, viu, bine, teafar si nevatamat, in ciuda precautilor aruncate-nspre el de diverse voci, la care se adaugase peripetia de azi, porni glont spre hotelul unde batranul si proaspat regasitul sau tata era cazat.
Dupa ce intra pe usa hotelului si simti duhoarea mortii instalate de ceva timp coclind in linistea macabrei nopti intunecate de viata si descoperi receptionerii mitraliati sub frontdesktop, gandul de care se temea incepea sa-i dea fiorii groazei de care cu toate suplimentele administrate pentru a se controla cat mai bine psiho-emotional, nu scapase nici in timp ce-o rupse la fuga pe scarile spre camera tatalui sau aflata la etajul al treilea pe culoarul principal., nemaivand rabdare sa cheme liftul. Aruncat asa cu groaza-n san si-o teribila manie in ghearele mortii nocturne, nu-i mai pasa daca altor agenti veniti dupa esecul punkistei le-ar fi reusit demersul in ceea ce-l privea. La urma urmei, avusese o cariera lunga, evenimente multe unde prevenise suficient, avusese familie, fata lui era aproape adult, ce-si mai putea dori un fiu parasit de copil de tatal sau, regasit abia acum si o soarta teribila ce le oprise bucuria povestilor pe care mai aveau de depanat ca sa fi capatat sensul lor prim motivelor ce atunci il indemnara pe batranul parinte sa paraseasca familia…
Culoarul etajului unde era camera unde domnul John sr era cazat duhnea din pacate si acesta de mirosul mortii infiltrat parca prin reteaua ce-alimenta cladirea cu utilitatile curente. Si nesurprins acum de nimic, tatal lui avea torsul ciuruit de automatele ucigasilor. Mana cu greu ridicata a nepoatei lui John, cea in grija careia fusese lasat mr. John, era acum si ea impuscata sub pat, soptise cu greu: “John, aveau tatuaje pe brat si ochii lati, abia deschisi, dragoni, erau 5”
………………………………………………………………..

Tata nu mai am, viata personala mi-a fost rapita atata timp, slava Domnului ca-s inca viu si familia mea inca ma mai doreste aproape!
La ce bun atata tumult pana acum? Pentru cine, pentru ce, nu mai am parinte, sa previn macar atentatele asupra alor mei, sunt singurii care mi-au ramas, vreau sa am timp doar pentru ei! Gasise un singur raspuns la intrebarile ce-i circulau rapid prin minte: devin om iarasi, nu o masina de ascultat comenzi, daca asa se iese in evidenta, asta vreau sa fac, da, am fost creat, abandonat, educat sa execut, acum vreau timp si pentru deciziile mele. Vreau o gradina asa cum era in frageda copilarie cand m-am educat intransigent cu maestrul meu, cu dealurile acelea-nflorate, ah!
Sa creeze el insusi cosmosul pornind de la a detine si ingriji el plante in gradina lui, nu una oarecare, ci una construita cu migala, truda si efort apreciabil, acesta era visul lui. Masina avea, nu era ea tocmai o camioneta cum aveau fermierii de dincolo de ocean, dar cu rabdarea lui John reusise sa-si indeplineasca visul. Avea acum mai nou si familia inapoi, iubirea celor doua femei, singurele care contau pentru el in viata pe care tumultul o-ndepartara de el.

Articolul participa la Superblog 2012, prima proba.

Advertisements

One thought on “Toyota Avensis, marca celor remarcabili

  1. Pingback: Orice si oricum ? | otipa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s