secatuiri

furunculi desumflati prin sugrumare
si-o bruna urma de durere
pe neghiobii zilelor ce se duc departe
umbra noptii nu mai infioara.
bicicletele roiesc pe strazile-ntortocheate
ale urbelor deposedate de verdeturile crude
ce le-asigurau garbovilor suferinzi de guta
aerul plamanilor cu care mintile lucioase
ale copiilor umflati cu pompele uleiurilor arse
nu fac nota buna, doar discordanta.
poarta-i goala dar nimeni n-o scutura
n-o-mpinge ca sa darame spitele rotilor
ce mai sustin cum pot si ele cadrul
ce mai purta pana mai ieri silueta diafana
a scheletului cu haine necalcate fara pata
de culoare a vietii ce se scurgea precum
apa plina de zoale dupa fierbinteala
din vana.

Advertisements

delicatete

pitecantropii hulei dezgolind in piata mare
secta marilor secrete ce priveau odinioara
culorile-acceptate de prelatii-nchinatori
aceluia considerat a fi fost asemenea zeilor
creatori ai spatiului, langa care mai venira
liliecii vestiti sa-mprastie vrajba-ntunecata
a mizeriei onaniste-n doua muscaturi fine
pe dupa gatlejele suav indoite si lasand la vedere
carotidele pulsande. viata de substanta rosie
si calda umpland pana la veghe-atenta dupa oaza
datatoare de sens si valabila pe mai departe
pasilor ce vor fi fost oare bine calculati
in traseul evolutiei iluminand capete fara coroane?

uscaciuni…

congelare-ntre coastele obscure iesindu-i la iveala
presupusul adaos neavenit prin origini naturale
de cand pleava se vanturase din recolt-adunata
cu sargul ploilor ce vin neanuntate si care sperie
norodul vaduvit de multe si de toate. greu e-ncercat
atunci cand mai ales primii nascuti ai familiilor
sarace cu de-ale gurii-n asezarile precare
cad precum mustele cand toxinele doboara
viata de tot din ele. cine sa mai are pamantul
cine sa mai semene, cand nimeni nu-i in stare-acum
decat sa jeleasca ce-a fost candva proptea si stalp
de cocioaba-n sezoanele vietilor masurate-n invazii
de cotropitori ostili culorii pielii si emanatiilor gurilor
usor ori mai mult iesite-n afara precum hoatele acelea
de maimute…

foc

puternica iluzie-i fu amagirea perversa
ce-un timp oarecare-ncercase s-o tina
undeva departe de-ale sale simtiri si doruri
ce de cand era mica o faceau sa-si doreasca
numai sa fie-odata mare ca sa-nceapa sa le aiba,
sa le faca tot mai bine. nu-nceta nici acum altminteri
de ce-ar fi facut-o cand in joc era doar constanta
si fidelitatea unei credinte ce-nvinge orice vrajba
a prezentului oscilant si acaparator. explozibil
cu eticheta de savarina-i facuse multa vreme cu ochiul
neputintelor dulcegi inveninandu-i simtirile odata ferme
slabite-acum. si-ar fi dorit iarasi sa poata sa vrea sa fie
in continuare puternica pavaz-a credintelor vechi
in flacara caintei si pioaselor rugi de-nscaunare
a trofeelor sufletesti pe culmile deplinelor celeste
indatorari de preschimbare dincolo de treceri…

pui

grangurind asa-ntr-o doara c-atunci cand
pentru prima oara apucase sa rosteasca
cuvantul ce-o facuse mai senina desi greu i-era
mititelul patruland cum poate mai bine
sa-si mentina greutatea-n stare d-echilibru
o-apucase tare de rochia ce larg i-acoperea
formele-mplinite de griji si multumirea
in fata vietii insasi pentru ca are cui oferi
tot ce-i mai bun. si cand lupta cu gravitatia
fu castigata ce putea fi mai placut decat
un zambet smuls din furtuna zilei de moment
cu care mama-i privea ochisorii lacomi
de atentie, printre lacrimile bucuriei
de a castiga evolutia inca de mic.
parantezele din dezvoltare se succed si ele
asa-ncat transpare dincolo de olfactiv
felul cum cu chiu cu vai s-ajunge la bunastare.