‘ncet

cu ceva cornite-ntre urechile-atarnand
si cu frunte-asudata-n soarele molcom
doborand ca bila popicele de la distanta
capetele neacoperite, uitate-asa ori voit asumate
cu superficialitatea ce vitregit se-nrudeste pe alocuri
cu cine-mai-stie parte-a posibilitatilor
nultiple ce concura prin aranjamente-n diferite
combinatii reveland evidente tragice.
umbrele cad abia dupa ce cortina sufletului
s-a tras pentru-mpovaratii imaginii mascande
subversiv punand in ceturi-ngemanate rele
multe si cu nume toate diferite unul de celelalte.
semifloare-ntrezarita de departe nu multumeste
pe deplin nasul ce fuge dup-arome-mbatatoare
mai ales cand planta pe jumatate-i doar desen
pe-o coala goala de continutul ce-asteapta
revarsarea semnelor omnisciente care s-aduca
grafiei astfel obtinute o-nsemnatate
internalizata cu fiecare noua privire
ce parcurge si cu mintea castelul ctitorit.
treptele-i sunt insotite de-o balustrada
ce poate sustine echilibrul orisicui o necesita
doar vointa-i cea neutra de aceasta
si-mpresoara si constrange pe cine-o sa intre
podu’ se ridica-n noapte si-aventura
temerara poate fi degeaba fara salt
si fara graba controlata-ncat poarta
s-o prinda-nca ne-ncuiata.
e cineva aici, afli doar dupa ce curaju-l iei cu tine
dupa usa…

gustar(e)

umeri ce se lasa usor mangaiati de soaptele
buzelor pline de dor asteptate arzand sa piste
brusc trezind valtoarea ce-mbib-apoi mireasma
tumulturilor asteptate. foarfecele tunsorilor cu trepte
ce-mprastie pletele pe jos, eterna deziluzie a cresterii
s-acumularilor sortite reducerii tembele-n motivarea
recurentelor cu care soarta joaca hora umilintelor
celor ce-si parasesc credinta si lasa valul sa treaca
ironic peste apele dinauntru ce zac in lanturile chingilor
din colturile-n care-atarna-n golul semanat in vid
bobul sacristiei milei datatoare de putere
ce ridica iar la loc pe cine cade.

tresalt

noua sculptura frumos lucrata de mama natura
am descoperit astazi la pranz pe-un peron de gara
sigura pe ea nu doar parea exotica ce ochii putin-i deschidea
venita de undeva de unde cu greu soarele mai rasare
ori abia se mai distinge dupa asta cand ceru-i mereu
plumburiu. asa cum si eu si tu si poate voi multi
ati avut momente cand la fel va simteati.
cum le-oti fi depasit, fiecare-o stie-n felul sau mai bine
astazi mie chipui-i ferm, suav si gingas
mi-a definit prin alte forme hotararea
si perseverenta, desi n-a grait o vorba.
dar si trupul, felul in care-l acoperi
si-apoi il porti cu tine pe ambele picioare
nedezgolite-n vazul lumii indecent si agasant
reliefeaz-o atitudine clara de firava eroina
ce-si respecta fiintarea-n multimea tuturor
acelora printre care se pierde lin
distingandu-se usor prin stil.
pioasa cu ochii mici ca mura
maslinie la culoare, pleaca pe drumul ei. cu bine.

optiuni

pleuri lancede ce vin sa-nghete sangele-n vine
de neconsistenta oxigenului ajuns acolo
unde trebuia sa fi ajuns, fac sa fie moarte
chiar langa viata diseminata-n fel si chip, aproape.
scalpuri fara de coji evidente pe toata suprafata
tin d-exceptia ce nu mai confirma nimic
nici macar atunci cand hazardu-i tot ce se poate
intampla, mai putin si explica cu argumente
si ratiuni omenesti, ele fac deliciul insetatilor
de moarte, zilnicii abonati ai cupelor de sange
varsat din nevinovatii puri ai normelor impuse
si irealizabile. funinginea astupa doar cosul
de evacuare cand vanturile se-ntetesc
si-acesta greu isi mai gaseste drum afara
nicidecum si tesaturile deschise la culoare
care isi revin apoi prin chimia detergentilor eficace
inteligentii publicitatii ce-acopera-n masluiala
limbii intentia vadit preschimbatoare-n profit.

da?

valtorile suferintelor ce deapana-n toiul lor
cruzimea durerilor de ne-ndurat
si umanitatea ce cu descumpanire te priveste
verde-n fata si cu ochii vitregiti de negi
parca-ti rosteste netagaduite vorbe
atarnand greutatile-mpovaratoarelui suflet
ce-l tari dupa tine far-a sti nici tu nici el
de ce; ei bine da, toate-astea vin sa te declare
invingatorul luptei pentru existenta
far-a sti daca vrei sa mai fii-ti asterni moale
lauda ce te-nmoaie din obscura ta-nfatisare
cu care priveai odata tare si direct orice te privea.
si-asa nu stii nici cum e, nici cum ramane pe mai tarziu
ori daca va mai fi vreunul. ‘ti-aduci aminte si ca
si-alta data erai incert in privinta zilei de maine
si doar somnul in locul hranei digerate
te facea sa nu existi pe moment
ca sa existi totusi mai incolo. curios erai cum se facea asta
chiar de-a doua zi de dimineata, dar uitai repede
pentru ca memoria nu tine minte esentialul
decat doar atunci cand nu-si propune.