se-ntrevad in umbre moi
de dimineata pana seara
figuri ce parc-aluneca
vioi ca o simbrie
si ne-asterne noua
la ceasurile doua
oseminte omise
timpului ce ni se
tot parea c-am fost
deunazi doar ceva
trecator prin scena
unde nimic n-are rost
dar are vederi si urme
care la plecare
sau sosire pier
odata cu portile
ce se deschid
sa faca loc
esentei
evidente.
nisip si ape uneori
le mai trec pragul
cand deasupra-s nori
sau senin de-i cerul.
Frumos! 🙂
enchante. danke. 🙂
vioi ca simbria MEA. :)…eu am înţeles perfect versul ăsta…am tot felul de vedenii când nu-mi ajung banii să plătesc dările la stat; dar fireşte, esenţa e alta, mai presus de răsplata materială, căci am de-a face cu teatrul şi copiii.
Emotionant…
Deosebit.
blushing.