lipsite de-orice fel de griji
spume pline de aer
tin captiva piatra grea
a neputintei unui alfabet
de a fi transpus in grai
prinsoarea ce tine dur
sclavele acelui contur
unde infinite cercuri
de-un alb pur si inocent
transcend organicul
incandescent si impur
de pulberea de praf
comun al maniei
atomilor ce nu s-asaza
potrivit ca niste bucati
cu excrescente
astupand cavitati
spatiile goale unde
se-aduna murdaria
spalata de sapun.
Profund hotarul tau! 🙂
si fragil totodata 🙂
atomii se aşează ei, dar nu întotdeauna cum vrem noi. are şi mişcarea browniană înţelesurile ei…
frumos mai împleteşti versul.
multam de apreciere. 🙂