coasa taie iarba
umeda de roua
sau cand ploua
usor cade brazda
ascutita bine inainte
lama trece printre fire
si lin le lasa culcate
pe pamant. vin si zile
cand in soare
roua si apa de ploaie
se usuca si ramane
fanul, capita de paie.
evadare spre ape
care-ncet nu prea
ci prea iute se lasa
in haul cascat
de pe stancile-nalte
unde soarele arde
orice fir de iarba
incapatanat sa creada
ca poate conduce
o batalie cu soarele
care arde c-o lupa
de-acolo de sus
de parc’ar praji
iar seceta rocii
si piatra o seaca
de taria cu care
posibil sa creada
ca poate-ntarita
sa ramana-n viata
si dupa moarte
ce paste inca de-acolo
de unde doar vanitate
zadar si desert
e ritmul alert
in care plonjeaza
oricine ajunge
sus si oricat
ar fi de dus
scapare n-are
daca nu sare
in apa-nspumata
riscant tainuita.
lemne se-aduna din timp
se transforma-n foc
si coli ce scriu apoi
istoria schimbarii
mobilele anima casele
vopselele coloreaza
habitatul cuibului
usile mascheaza
ce se vede doar
din interior.
lumina difuza
alunga umbre
ce se propaga
mai departe
unde pe pereti
fantome conspira
in penumbra serii
combustia interna
arde toxine
somnul calmeaza.
ps: e bine…
condoru-n cer se-ascunde
printre norii-ncercanati
de vanataile facute
de ploi si piloti
ce cu-ale lor pasaroaie
metalice taie zarea
in multe parti odata
cand in cer navigheaza
ca pestii prin apa
calul pe campii
joaca unor copii
in gradina de la tara
sub pomul unde se-ascund
de ploile-ncepute instantaneu
si de soarele dogoritor
din cabana vad curcubeu
aratandu-se-n orizont
imbunat pe data
de cum furtuna din aer
ia sfarsit si-i gata.
vita se-agata de-araci
c-al fasolei vrej
cocotat inspre azur
cu-al sau neutru gri
pe alocuri derutant
in ce priveste ochianul
ce-l arunci inocent
nu inspirat spre-naltul
ce te-nteapa
in privire-ti cerne
lacrima de apa
si de zeama alene
strecurata pe nasuc
si pe buze amar
din pelinul cauzat
doar de-o lumina.
