just look!

si ca printr-o fanta

din gandul cel pur

pornit-a crescand in jur

o boare ce-aducea a fata

 

cu parul cazand in valuri

pe spatele subrezit

de vremuri si doruri

dar puternic si albit

 

galben, alb, dalb, galbui

tenta cromatica

oscila functie de ochi

imaginea statica

 

impregna memoria

oricarei priviri inspre

purta vie amintirea

frumoasei zestre. 

Advertisements

snapshot

timid isi incep

ascensiunea spre cer

ghidate de lumina

si de zorii dimnetii

 

firele de iarba

si florile de toate

staminele cu barba

s-antere colorate

 

stamine mititele

gazele-asteapta

sa le invadeze

soarele ridica

 

petalele deschide

si coloreaza

peisajul se umple

de viata s-actiune

 

gaze de tot felul

albinute multe-n zbor

gargarite si-un dor

intretine duelul. 

(stra)luciri

s-apropiau coloanele

tot mai mult de

pamantul ingrasat

cu sangele nevinovat

 

varsat de crime

ce nu-si aleg deloc

prazile, ci victime

clar, ele cad

 

precum cade si ploaia

ce va spala udand

in ropote de mii

de stropi alerti

 

nesiguri atunci

si pasii se vor dovedi

cand in putere creste

apa uneori izbeste

 

si de stanci trece

chiar prin forta

 stinge torta

si lasa rece. 

solemn

dealurile lunecau 

parca-nspre vale

de l-atata vant si ploaie

si padurile cadeau

 

sub focul drujbelor

mecanizate

ambalate

ambulator.

 

siroaiele-si faceau

cale printre munti

de gunoaie

si sfinti

 

erau cei

care opreau

in roci

mureau 

 

in amintiri

profunde

rugaciuni

izbaviri. 

Turneu (continuare)

Mergand, la cateva zile dupa funeraliile parintilor sai, inspre scoala unde invata, avu brusc revelatia trairii similare a ultimelor clipe a celor ce-l parisera in accidentul de saptamana trecuta. Pe zebra, in timp ce traversa in apropierea liceului, o masina condusa inconstient de o tanara ce vorbea chiar la telefon, era mai-mai sa-l ia calce.
– Pfoai, ce-am scapat, idioata naibii nu vede ca e trecere de pietoni si ca trebuie sa incetineasca, sa acorde prioritate de trecere pietonilor si abia cand e liber sa se tot duca, duce-s-ar…?
Si din spaima ce-o trase, el tanarul aflat in clasa a unsprezecea la liceu, in prag de majorat, cu toata viata inainte simti cum finalul acestui drum fusese cat pe ce sa i se curme subit. Nici n-ar fi stiut ca moare, murea si nici macar nu apuca sa zica au, caci era ferm convins ca unde are voie sa treaca in mers omul, masinile-i respecta acestuia intaietatea. Crunt fu chemat din a sa incapatanare ca ale societatii conventii sunt si trebuie respectate intocmai precum si el o face, la o realitate ce-i da peste nas lui si incapatanarii sale, usor visatoare.
– Va rog sa ma scuzati, doamna profesoara, am intarziat caci mi s-a facut rau, in timp ce traversam zebra de aici, o masina era sa dea peste mine, m-am cam speriat si cam ametit de ipostaza apropierii mortii, am mers intai la cabinetul medical si aceasta este cauza pentru care intru abia acum la ora dumneavoastra.
– Hari, te rog, intra, ia loc in banca si daca te simti in stare sa ramai la ore ramai, daca nu, dupa ora mea, am sa vorbesc personal cu dirigintele si vei fi invoit.
– Multumesc.
Doamna profesoara de filosofie, Vandana Jielebert i-era acel dascal alaturi de care, dupa cum gandea Hari, fiecarui elev i-ar placea scoala. Scoala, in sensul de a face scoala, de a veni in cladirea aceea unde se predau cunostinte pe care elevii incearca sa si le insuseasca pentru o formare pentru viitorul fiecaruia. Acum, pana la finalul orei la care ajunsese intarziat, doar amintirea ideii sale pe care-o expusese anterior decesului parintilor sai, sa fi fost acum doua luni, nu mai retinea exact, il macina oarecum si nu-i dadea voie sa fie atent intocmai cum ar fi dorit-o chiar el. Intelegerea tacita a starii prin care  Hari trecea o facea nu doar prin ochii sai, ci si in opiniile colegilor de cancelarie, un om deosebit, intelept si moralizant. Faptul ca Hari, odata ajuns in clasa pentru prima data de cand liceul stia ca parintii sai disparusera, intarzia si spusese si din ce cauza-i dadea femeii impresia unei naluciri prin care tanarul trecea si simtea ca era cumva de datoria ei sa incerce a-l ajuta cumva. De asta-i spusese ca-l va invoi de la dirigintele sau, nu ca elevul nu ar fi stiut ce si cum anume se simte, ci ca ea ca un fin psiholog ce era prin natura formatiei sale intelectuale cunostea firea oamenilor, iar pe Hari cel afectat de dubla departare-apropiere a mortii, stia si cum sa abordeze un betivan notoriu, o fire care la scoala nu avea cum suporta foarte usor lipsa gatului sticlei din care sa fi picat alcool. Ar fi trecut printr-o alta trauma, simtea femeia, daca baiatul i-ar fi cerut asta profesorului care-i pastorea pe el si colegii sai de clasa si acesta l-ar fi luat nu doar in deradere, dar i-ar mai fi si vorbit total nepotrivit situatiei actuale. Asa ca atunci cand clopotelul se auzise, iar colegii sai, fete si baieti, bucurosi de pauza si de scurtele momente petrecute afara in adierea insorita a zilei frumoase de primavara iesira ca-ntr-un alai de gaze ce cauta sa polenizeze iar el ramase inca in banca, profesoara-i vorbi calm:
– Hari, stiu ca ti-e greu, baiete, acum te rog vino cu mine si vorbesc cu dirigintele tau. 
– Multumesc. Nu stiu cum sa va spun, nu am nimic anume de care sa ma folosesc, dar as prefera sa ma inteleaga cineva, chiar nu pot veni inca la scoala… Nu-s bolnav sa merg la doctor sa iau scutire, parinti nu mai am sa ma trimita cu bilet semnat de-acasa la diriginte ca sa fac pe-acasa nu stiu ce treburi cu ai mei, dar nu stiu, e prea repede, totul. Amandoi odata m-au parasit, acum. Adineauri era sa fi ajuns la ei si nu aici la ora. 
– Te inteleg, Hari.  Si mai stiu din ce-mi spui ca ai nevoie de ceva ajutor, o consiliere, pe care am sa vreau sa ma lasi sa ti-o ofer pentru a depasi mai usor starea prin care treci acum. Uite, aici ai cartea mea de vizita, cu telefon, e-mail, adresa cabinetului meu. Daca vrei, poti veni chiar acum dupa ce discut cu ingamfatul ala de dirigu-tau, sotul meu trece sa ma ia cu masina si vii si tu cu noi. 
– Stiti, sunteti foarte amabila si nu vreau sa va dezamagesc in vreo privinta…
– Dragule, vreau sa te ajut. Stiu ca prin ce ai trecut zilele trecute a insemnat si inca poate mai inseamna iadul pe pamant, cum zic unii. Vreau sa ma lasi sa te scot de acolo. Dar nu-mi permit sa decid doar eu, de aceea-ti cer sa alegi, asa cum mi-ai spus tie ca-ti place sa ai alternativa… In plus, par eu una dezamagita?
– Nu, deloc. Vreau doar sa nu va incurc pe dumneavoastra cu programul, ziceti ca mergeti cu sotul…
– Lasa asta in seama mea, bine? Deci, vii si tu cu noi, da?
– Vin, doamna, vin, cu cea mai mare placere. Va multumesc.
– Asa mai zic si eu, bravo Hari.
Dupa discutia purtata intre cei doi colegi de cancelarie, isi dase dirigentele acordul colegei sale de a-l invoi pe elev toata saptamana.
– Alo, da Dorine, hai in fata, ies si eu acum. Bine, te pup.
Inrosit putin de faptul ca auzise o frantura de discutie privata a profesoarei cu sotul si vazand cat de libera le era comunicarea, o alta pasa incepea sa-l faca indispus pe Hari, a carui fiinta resimtea precum o ceapa din care la amiaza intr-o zi de cosit, undeva la tara, cosasii rup din pita, taie slana si desfac rapid felie cu felie cepele pentru a arde grasimile, cele datatoare de energie si vigoare. Asa ca o ceapa curatata, care se simte mancata, foita cu foita, si Hari resimtea lipsa alor sai parinti, dupa ce-o auzise cu cata naturalete-si vorbisera mai adineauri la telefon cei doi soti, din a caror scurte cuvinte impartasite tanarul nu retinu decat:  “Da, Dorine, te pup”  . 
– Hai mama pe aici, prin fata iesim, doar esti cu mine! Hai ca a venit, uite-l si pe  Dorin. 
– Buna ziua, domnule Jielebert.
– Salut. Hai, urca tinere, te rog. Si tu, draga, asa. 
– Mergem la restaurant, dragul meu, cum am convenit, doar ca vine si Hari cu noi.
– Ok. Pune-ti draga centura.