Nu-s singur (1)

” I remember the time/ The time that we had/ I remember the things that/ Used to make you mad/ And I wish I could turn back the time/
Can I wish I wouldn’t cry every night”, fredona Marius in timp ce coborand rapid si complet neatent scarile blocului in care locuia… In plus, ducea pe umeri si cele doua covoare mari pe care cu batatorul de sarma in mana stanga se ducea sa le bata, apropiind brusc, usor brutal usa in urma sa pe care-o inchise si cu cheia dintr-o miscare la fel de precisa, iutita si rece.

– Mai usor mai baiete, ca scoli lumea! ii zise un vecin morocanos, intre doua varste grabindu-se prin preocuparile total iesite din uzul comportamental barbatesc regulat de ultima…

Marius se multumi doar sa-l ignore pe taica Gaita asta de om, ce se lega din gura de oricine si de orice, mai ceva ca o boala de omul sanatos tun. Iar cu o privire de om decis sa fie atent la ce incepuse deja sa faca iesind pe usa apartamentului sau ii lua aceluia maul si curajul de a mai carti si altceva, mai ales ca pe scara nu erau decat ei doi…

Se gandea Marius, care lume ba nene, ca dormi pana-ti bate musca la gura…?

De la etajul doi si pana la parter, avu timp asadar doar de o privire aruncata asa mai vanjos care elimina din start orice alt comentariu, plus o rotire voita a parea usor stangace, dar care-si atinse bine tinta cu o precizie, de-aia cum ziceau la televizor deunazi cand americanii atacau Irakul cu bombe “chirurgicala”, bombele ajungand in alte tari… Doar ca rotirea cu covoarele in carca a lui Marius avea darul de a-l face si la propriu pe vorbaretul ala sa-si tina cuvintele la loc pentru el, sau ma rog, pentru alta ocazie. Si zdrang una dupa cap intr-un sens, dublata apoi de celalalt capat al covorului situat pe umarul opus ce trebuia sa fie rotit astfel incat baiatul sa ia curba pe palier… Ghinionul guralivului ca el statea, mereu curios din fire si totdeauna enervand pe toata lumea, chiar in capatul culoarului?

– Iar nu tace Marius, mos Papagal? Spor la treaba, tata, hai ca acus cred ca am sa vin si eu, doar sa las cumparaturile si medicatia pentru a mea si vin.

– Sanatate, nea Cristi, mergeti ca si eu mai am ceva ture de facut, nu-s doar astea doua. Pe rand le fac pe toate.

La tricou dupa primele lovituri, baiatul lovea covoarele de parca ar fi fost saci, ori vreun oponent din ring. In carca ducea, la cei doar 16 ani povara de a fi nevoit sa fie pentru mama ei, singurul parinte pe care-l mai avea, si mama si tata. Cazuta intr-o depresie initial dupa ce sotul ei pierduse lupta cu viata, stingandu-se in mai putin de o luna de zile din cauza unei complicatii misterioase a infectiei de la unul dintre degetele mainii drepte in toamna trecuta la culesul viei de la tara, Mioara Dumitru, mama lui Marius lua acum pastile si avusese si doua internari deja la recomandarea specialistului pentru supravegherea mai buna la fata locului privind o eventuala evolutie a bolnavei si involutie a bolii.  Neputand uita mereu de ce are de indurat, el copil, adolescent, elev, devenise deja cel care nu mai are voie sa fie copil, elev intretinut, ci stalp.

– Hai ca va rezolv imediat! arunca imediat covorul pe bara, pe celalalt lasandu-l in picioare langa morisca din parcul din spatele blocurilor, unde locatarii obisnuiau sa-si duca astea la curatat. Si asta-i gura sparta ala, na ba!

Juma’ de ora cu drum dus-intors cred ca ajunge!

Cu aceleasi miscari rapide greu de inteles caci nu vadeau stangacie, baiatul intra inauntru, aseza rapid dar foarte usor jos, proptindu-le ridicate de perete covoarele batute, si curatate ca noi. Preocupat de timpul petrecut de cand inchisese usa apartamentului prima data, baiatul se descalta rapid  intrand in bucatarie si descoperi ca 25 de minute lipsise…

– Hei, ce faci, sunt eu Marius! Te uiti la televizor?

Cu privirea fixata asupra ecranului, neauzind intrebarea fiului sau, Mioara butona obsesiv telecomanda televizorului, cautand parca ceva anume…

– Da-mi mie, ia sa vedem ce-am pierdut noi pe-aici! Mai stii la ce te uitai cand am taiat-o eu cu covoarele?

– Nu stiu exact, era ceva cu animale…

– Asa zii, ia uite Animal Planet e plin de animale! Uita-te tu acum aici, chiar daca nu e emisiunea care era mai inainte sa-l muti pe altele, eu pun de micul dejun, bine? Imediat mancam, luam si pastilele, apoi continui sa mai facem curat, da?

– Ce pastile iei fiule?

– Eu iti dau tie pastilele pe care ti le-a  indicat medicul!

Deschise frigiderul si prepara micul dejun al campionilor: omleta cu salam, ceapa, branza, ardei, in 10 minute era gata si salata verde ce insotea portia fiecaruia de mancare. Costel, tatal lui Marius era cel cu gatitul pe weekend, de cand era baiatul tanc si tot de atunci obisnuise a retine expresia asta, pare-se acum aplicand-o chiar el.  Si nu doar ca o prepara, pe reteta, ci expresia incepuse s-o merite antrenandu-se la clubul unde-l trimise profesorul sau de sport de la liceul pe care-l frecventa.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.