Cuvinte esenţiale

Şi-n cele din urmă cuvântul Fu rostit de vocea neaflată Omu’a crezut pe loc că sfântul E cel cu gura aurită! Mi-s eu aici, băi fiinţelor Tu, voi, el care veţi mai fi Pământu-i al nostru ş’al animalelor Căci cu toţi plămădiţii-ţi fii Suntem ş’asta pe unii-i bucură Pe-alţii supără, încurcă şi-ntristează Din primii pân’acum

Manon Lescaut – Abatele de Prevost

Cartea aici de faţă  surprinde pe mai multe planuri  tematice receptarea  unui mesaj pe care-l transmite şi despre care ne-am fi putut aştepta să curgă mai epic. Ei bine, romamul francez al abatelui de Prevost, omul ajuns la vârsta unei linişti spirituale responsabilă de  pentru detaşarea pe care-aş numi-o pedagogică-creativă întrucât autorul chiar spune în

Haidi băi

Prin pădurea codrului celui nins O fetiţă zgribulită s-arăta Galben-aurie la faţă şi lins I-era părul ce pe frig nu-ntâlnise apa! Şi tristă-ngândurată lupu-i ieşi-n faţă Ce vrei nene, ascuţiţi-ţi dinţi Buni îs de tăiat plăci de faianţă La bună’-mea ce-i în tendinţi! Frunzele-s pline de noroiul unei zăpezi Topite, ninse şi topite din nou

Ape tulburi

Când soarele pe cer’ i ca la pol Iar ceru-i taciturn ca la Fram acasă Unul ş-altu mai e căutat de Interpol Şi verificat să poat’ ajunge-n pârnaie acasă. Mulţi au falimentat deponenţi cu sacii Acum dau înapoi mai rău ca racii S-ascund de lume mai ceva ca şerpii De parc-ar fi atacaţi de rechinii

Fuga-fuga

Băi ce sonic eşti tu băiete Eşti în priză parcă introdus, zău de nu Unii zic c-ai fi mai mult sticlete Şi mai deloc om viu ca tot românu’.   Eşti un speedy gonzales nu un don juan Pe toate-odată le vrei simultan făcute Toate ca toate dar şi odihna-i bună peste an Altfel mă