Anna Karenina de Lev Tolstoi, sau viata dincolo de palpabil

akAnna Karenina e romanul de dragoste şi nu numai, despre care vreau să scriu aici. Pe lângă viaţa interioară, drama ce şi-o induce eroina Anna Karenina se dezvoltă şi ajunge la un moment dat, nu musai în finalul romanului, să se transforme în tragedie. De ce? Ei bine, drama interioară a femeii tinere preocupate mai mult decât poate că era firesc de ce spune lumea (prin vocile feminine ale reprezentantelor nobilimii şi aristocraţiei ruseşti de secol XVIII) legat de viaţă personală şi de cum e de bine când eşti în compania doamnelor şi domnişoarelor de rang înalt, e cheia acestei opere, una dintre ele. E drama tinerei ce trăieşte pentru iubire, dincolo de ceea ce viaţa reală îi oferă şi care se pare că nu o mulţumeşte îndeajuns.

De aceea va căuta să fie iubită în afara căminului conjugal şi a legământului oficializat şi răsplătit de căsătoria cu Alexandr prin copilul lor Serioja, pentru a se simţi iubită, aşa cum contesele şi prinţesele vremii punctau asta, iar ea obişnuită a companiei lor suferea din dragoste, căci în mariajul său nu simţea dorinţa intensă de a iubi şi mai ales a fi iubită! Soţul ei era ministrul agriculturii şi avea pe lângă activităţile acestea  solicitante şi un fel de a fi, ataşat şi vârstei sale mai înaintate, mai serios,  taciturn, fără a fi dezagreabil vreo clipă. Dar asta nu mai ajungea să mulţumească aşteptările Annei, o femeie ce-şi vrea iubită fiinţa şi iubirea de care e conştientă că vrea s-o ofere şi-n mariaj nu prea are cui, să-i fie cu patos răsplătită! Şi-i va fi o perioadă, de către contele ofiţer Alexei Vronsky.

Finalul ei ontologic e unul premeditat, e o adaptare a stilului tolstoian la drama bovariană flaubertiană unde acolo suicidul eroinei feminine ce trăieşte cu şi pentru amorul extraconjugal vine prin otrăvire, bând practic cupa succesului prin acea substanţă incompatibilă cu viaţa, Ema Bovary învinge totul, căci scapă de o viaţă în chin, tentaţia ei fiind mereu de a trăda convenţiile sociale pentru a alege calea iubirii împărtăşite în afara cadrului conjugal. Aici, Anna Karenina se strecoară sub roţile de tren când după ce călătorii coborâră acesta trebuia garat. O face pentru a fi mereu cu Alexei Vronsky, pe care tot la tren, acelaşi tren l-a cunoscut, e început şi final, tragic ce-i drept din dragoste! Simte aşa pentru ea, pe de o parte sacrificându-şi viaţa şi familia, în special pe fiul Serioja şi pe amantul ce pentru ea-şi părăseşte şi familie şi armată şi tot degeaba! Neputinţa de a mai continua într-o aşa stare de fapt, prinsă între atâtea dileme din care nu poate să iasă, alege să rămână prin finalul autoprovocat, şocant şi dureros, zdrobitor la propriu, în memoria celorlalţi, iar poate că gândul acesta a animat-o cel mai mult în ultimele clipe de viaţă pentru a săvârşi fapta prin care toate relele cauzate celor dragi să i se ierte şi să se refacă la nivel de percepţie în amintirile acestora.

E parcă o moralizare prin acest act suicidal, un gest pornit şi din raţiunea că neagreând şi nerecunoscând convenţiile societăţii în mijlocul căreia vieţuieşte şi-n care iubirea căutată disperat de ea în afara tiparelor maritale e imposibilă, recurge la a merge până la capătul vieţii şi dincolo de el, prematur şi cauzat prin decizie proprie nu de boală, nu de timp, pentru a fi undeva altundeva cu iubirea ei, aşa cum o doreşte ea, de aici, în societate-i incompatibilă cu totul! Şi da, societatea rămâne cu bazele ei fundamentate de etică şi moralăp, pentru cine recunoaşte autoritatea acestor convenţii sociale, căci ea, Anna am văzut că se răzvrăteşte împotriva lor!

Asta deoarece, romanul în sine comportă epica mai multor actori principali de-a lungul multelor capitole ale capodoperei tolstoiene. Despre ce doresc aici a puncta mai mult decât a vorbi despre eroina ce dă numele romanului, este povestea lui Constantin Levin, nobilul, antreprenorul, filosoful îmbunătăţirii randamentului muncii derulate de cei pe care-i are la dispoziţie (era înainte de abolirea iobăgiei) şi dorea excluderea ei şi angajarea acelor ţărani- gândire modernistă! Şi nu doar aceste atribute i se pot asocia lui, ci şi farmecul şi norocul de a fi dobândit în viaţă după îndelungi căutări şi zbateri răsplate ce au încununat eforturile sale cu vârf şi îndesat! Asta pentru că de numele său şi de evoluţia în roman se leagă şi numele unei fiinţe speciale pentru el, rămasă veşnic în inima sa şi asta nu fără un răspuns reciproc.

E vorba aici de a fi ajuns la o vârstă la care nu tocmai tânăr şi după firea sa a se fi pliat pe cerinţele domniţelor de rang nobil ar fi însemnat pe lângă o stângăcie mare şi o total inadecvată alegere, opusă, repet felului său de a fi. Şi cu toate acestea, e prietenul bun al lui Stiva, fratele Annei Karenina, nobil rus, un apropiat al balurilor şi anturajelor celor mai stimate, un iubăreţ nestăvilit de semnificaţia statului de soţ ţi tată a 4 copii frumoşi dăruiţi de femeia iubită: Dolly. În desele sale încercări de a-şi găsi jumătatea, după tradiţia vremurilor, Levin participase la baluri unde nu se simţea câtuşi de puţin în largul său. Şi totuşi, la unul dintre ele, o vede, o observă din multe reprezentante ale sexului frumos, chiar pe viitoarea sa pereche!

Încă o adolescentă neafirmată pe scena vieţii, decât ca fiica cea mai mică a prinţului Şcerbaţski, soră cu soţia lui Stiva, Dolly, Kitty aşa cum Levin o va numi alintat- Ekaterina Alexandrovna era atunci doar un copil cu înfăţisare de adult, dar un copil, ce nici el nu se simţea bine de tot încadrată în obişnuinţele acestea sociale pe care nu le înţelegea şi nici nu le agrea. Şi după căutări şi speranţe, timp în care drama bărbatului non-don juan se acutizează progresiv, finalmente Kitty cea pe care Levin o ceruse de soţie şi care-şi amânase răspunsul timp de 1 an, sperând a uita de Levin şi a fi observată de Alexei Vronsky – ofiţerul amant al Annei Karenina, drept o femeie demnă de concurat cu Anna, îi răspunde afirmativ celui ce-o ceruse, o iubise, aşteptase atâta timp şi depăşise durerea acestei amânări!

Dar nu oricum, ci într-un mod aparte, Tolstoi dând aici dovada vie a maturităţii sale scriitoriceşti îngemănând descrierea Annei Karenina cu fine detalii esenţiale despre vieţile altor actanţi ce au greutate în romanul de faţă. Un mic detaliu din acesta important e scena în care i se acceptă lui Levin propunerea venită împrospătat, unde Da-ul este mai deloc sonor, cât mutual, tacit, semiologic, căci da, semnele, grafia codată a unor litere pe una din mesele din hol, îi fac doar pe Kitty şi pe Constantin Levin părtaşi la trăirea, ceremonioasă în alte cazuri, a acestui eveniment important în cuplu. Şi iată cum: c.m.r. :c.n. a.î.n.s.n.a? Când mi-ai răspuns: cu neputinţă, asta însemna niciodată, sau numai atunci? şi unde Kitty scria drept răspuns: a.n.p.r.a.-atunci nu puteam răspunde altfel! Dar şterse repede asta şi finaliză:n.d.a.p.u.ş.i.c.c.a.fNumai dacă ai putea uita şi ierta ceea ce a fost!– drept răspuns la a lui întrebare ce suna: dar acum? – la care Levin răspunde simplu, serios, sincer: nu, n-am ce uita şi ierta, n-am încetat să te iubesc!Acum, despre Kitty, esenţiale pentru orice ochi profund ce lecturează sunt câteva din aspectele pe care le voi reda imediat!

Anume, dintr-o fetiţă, ajunsă la majorat, dar nedepăşind statutul de mezină în concepţia părinţilor ei, fiind şi singurul copil rămas acasă ei I se căuta un soţ cu care să fie de acord mai ales mama ei, căci tatăl i-ar fi dat girul lui Levin de prima data, ajunge să petreacă două săptămâni în staţiunile balneare germane Karlsbad şi Baden-Baden unde obişnuiţi erau nobilii ruşi a se întâlni cu omologii lor din vestul Europei spre a-şi primeni sănătatea. Ei bine, aici, Kitty devine femeie, caracter puternic, om tare de înger, căci vede durere în jur şi simte că vrea să ajute să aline durerile lumii. Iese în plan psihologic de sub influenţa mamei sale, mai ales când o cunoaşte aici pe însoţitoarea unei doamne Madame Stahl, o rusoaică  pe care prinţul Şcerbaţki, tatăl lui Kitty o cunoştea.

E vorba în fapt despre fiica adoptivă a femeii aceleia, care o purta după sine oriunde mergea neafişându-i identitatea pentru că nu era nobilă prin naştere! Bătrână şi neputând avea copii, la momentul când părinţii copilei au murit, adoptarea se cerea imperios, iar contesa nu a ezitat, dar nici nu i-a conferit copilei ce se numea Varenka un statut pe care-l merita! Cu toate acestea, tânăra o iubea şi ajuta mereu pe cea care-o adăpostea în casa ei, iar acest lucru odată întâlnind-o, Kitty i-a fost cea mai bună prietenă! Aici a devenit din copil alintat şi răsfăţat chiar, nelăsat să aleagă în viaţă ce doreşte să facă şi mai ales cu cine să fie pentru vieţuire mai departe de casa părinţilor, un om matur, în cuget, în simţiri şi devotată acestor deziderate nobile prin umanitate, ajutorarea celorlalţi ocupă mai departe un capitol vital în viaţa ei.

Aşa de pildă e şi episodul când, Kitty se ţine scai de viitorul soţ, Levin, după ce-şi dăduse acceptul de a-i deveni soţie, să vină alături de acesta la casa fratelui său mai mare aflat în suferinţă pe patul de moarte.Surprinsă plăcut, în camera de hotel unde zăcea de câteva zile Nikolai Levin, Kitty o descoperă pe una din prietenele pe care şi le făcuse la Baden-Baden, era Maria Nikolaevna cea care-l îngrijise în tot acest timp pe Nikolai. Curajul, stăpânirea de sine şi lupta ei însăşi cu moartea ce-l aştepta pe viitorul ei cumnat înlocuiesc paloarea şi lipsa de decizie ce o vedeam la Kitty în debutul romanului. Impresionant e cum omul acela masiv, îmbătrânit de vreme şi de boala apărută şi pe fondul stilului său de viaţă, slăbit în ultimele sale clipe de respirat inconştient îi moare ei în braţe şi ea rămâne concentrată la a îndeplini toate acele sarcini pe care în antichitatea grecească Antigona le mai îndeplinise o dată.

Curaj, stăpânire de sine, maturitate spirituală, toate o fac să îl contraargumenteze pe Levin ce-i cerea detaşarea de Nikolai (de dragul lui Kitty, de a nu o speria şi chiar oripila) şi să se ocupe de una singură de înveşmântarea şi pregătirea atentă a înmormântării acesteia cu tot ce presupunea asta.Ulterior acestui episod, Kitty e aici amintită ca soţia Levin, gospodină, mamă, stăpână în casa nobilă de la ţară unde soţul ei avea o frumoasă proprietate de pământ şi sate de ţărani lucrători pe care-i supraveghea la treburile câmpului.

Asta e, din perspectiva mea, partea din romanul Anna Karenina ce are o mai mare însemnatate şi din punctul de vedere al iubirii, dragostei, căci da, aici se caută şi după îndelungi oprelişti iubirea învinge şi frumos totul se conturează în vieţile celor doi ce se iubesc şi se completează. Pentru că Levin îşi spune: Nu, oricât de frumoasă ar fi viaţa asta şi de muncă, nu asta este soarta mea! O iubesc pe ea!

Acest articol participă la concurs!

Advertisements

One thought on “Anna Karenina de Lev Tolstoi, sau viata dincolo de palpabil

  1. Mi-a plăcut enorm cartea când am citit-o în clasa a XII-a, mai ales stilul în care cele două femei, Anna şi Kitty sunt descrise aproape în oglindă. Din cartea asta am învăţat că ceea ce înseamnă “iubire” pentru unii, nu este obligatoriu să însemne şi pentru alţii. Foarte frumoasă recenzie! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s