Zale vă îmbrățișează pe toți

Postfață

             În sfârșit, adunată între file, iată dovada unei munci care prețuiește enorm cuvântul. Poetul brașovean Adrian Găinaru debutează cu volumul de poezie intitulat, deloc întâmplător, Zale. Meta-temele curgând subtil din penița poetului, într-o poveste care se spune de la prima până la ultima filă a cărții, determină o substanțialitate poetică fără echivoc. Cuvântul e pregătit minuțios și cu o răbdare transformată în artă, slova  devine vie pentru că vii sunt gândurile. Cuvintele nu-s doar expresia înșirării disparate a unor forme gramaticale ci, vădit lucru, rodul unei munci pe care Adrian Găinaru o face pas cu pas, în ritmul său spre o posibilă perfecțiune.

Coperta v3

             Sunt imagini ce compun aievea o poveste a scrierii cărții; limbajul poetic regăsit în Zale e un substitut perfect pentru picturile pe care le privim parcurgând poeziile lui Adrian Găinaru. Dincolo de această calitate, textele sunt dinamice, iar cinematica este unul dintre atributele tari ale poetului. Asemenea unui palimpsest, Zalele reușesc, prin versuri mature artistic, să prezinte simțiri firești, nu doar trăiri comun-umane, pe un ton al  scriiturii prelucrat cu migala unui bijutier sau ceasornicar. Universul enunțat în titlul cărții conectează sacru și profan în locul geometric al ființei omenești, pe care Adrian Găinaru o vede într-un illo tempore eliadean, zbătându-se, fremătând, sperând, căutând calea și reușind să urce treptele spre cer, spre  lumina care transcende materia pervertită.zale printre flori

            Tema centrală, cea a iubirii spune gradual povestea omului care se luptă să găsească împlinirea, să afle jumătatea care ontologic îl poate ferici, bucura, iubindu-l și completându-i lipsa vitală. E locul unde Adrian Găinaru se dovedește măiastru. Sunt adevăruri față de care nu poți sta nici deoparte, nici vizavi fără a fi demn și a le recunoaște însemnătatea pentru umanitate. Căci da, lumea lui Zale este o umanitate, nu un omenet, nu o societate, nu niște oameni izolați. Pânza răbdării artistice a lui Adrian e țesută cu inspirația și vocația filologului, ce fac din prețuirea pentru limbă și cuvântul scris ori vorbit o asumare de viață și pentru viață, nu doar o alegere tematică între două coperte.

zale-n prim-plan

Este vorba, pur și simplu, despre împlinirea la care ființa umană poate ajunge prin intermediul iubirii. Dublu direcționate (sacru și profan), fără ca într-o iubire laică, pământeană să încapă momente sau optici ale celeilalte iubiri destinate celestului, cele două modalități afective sunt guvernate de aceeași lege a devoțiunii necondiționate și a dăruirii totale. Zalele iubesc, nu degeaba se-nlănțuiesc! Sau, cum o spune Dante, iubirea mișcă sori și stele...

DSCN0015

        Viețuirea  nu mai este izolată, ci împărțită, împărtășită pentru că drumul în doi e firește mai ușor de făcut decât de unul singur. Debutul lui Adrian Găinaru ne bucură, de vreme ce complexitatea tematică pe care volumul său ne-o oferă dă imbold și speranțe: omul se împlinește prin iubire, urcă  și se dez-lănțuie,  iese din matricea constrângătoare a unui destin care altminteri l-ar închide (cf. maxima carteziană Omul se naște liber, dar peste tot el este în lanțuri). În Zale, omul se ancorează în iubire, o cheamă, o prețuiește și-și împlinește destinul în ton cu aceeași demnitate carteziană definită de Cogito ergo sum. Precum odinioară Arghezi urca pe brânci treptele și urla tare și izbăvitor Este!, omul Zalelor fructifică procesul înlănțuirii, datul mai departe al gândului bun care comunică iubirea prin toți porii ființării ontologice.

                   Virgil Borcan, lector univ. dr – Facultate de Litere, Univ. Transilvania Brașov

cadru spectatori din spate-fata

Va multumesc tuturor celor care ati putut fi sambata dimineata alaturi de mine sa primiti imbratisarea mea si a cartii care a aparut pentru prima data in public, ieri, 25 octombrie, ora 11, la libraria St. O. Iosif din Brasov, un loc dedicat cartilor ! Editor, librarie, public prezent ieri in sala primesc cu totii multumirile calduroase ale autorului! Prind numai bine si la ce frig a fost ieri!

cadru profil publicSesiunea de autografe si dedicatii personalizate cititorilor treziti matinal in final de saptamana ca sa primeasca imbratisarea poetului!

DSCN0051

DSCN0057

DSCN0058

DSCN0059

pod

cine-a facut ma asa?
se-aude-n departare
apropiata periculos de tare
de centrul cercului din care
receptionezi cu radarele tale
toate
toata dezumanizarea omului
presupus a fi seaman
cu tine, cu el, cu ea
cu ei, cu voi, cu ele
si cu inca altcineva
despre care se spune
c-ar fi sursa
a tot ce exista.
paranteza lui a fi
e conjugata si cu ipoteza
viitorului luat in calcul
in mod automat
la fel de bine cum
ipoteza unui optimism
iremediabil alunga orice
predictie nefavorabila
si-uite-asa ce inca nu e
nu echivaleaza cu
nu e deloc si deci nu va fi.
ce nu poti pentru ca
n-ai atins inca pragul
de cunoastere, toleranta
si recunoastere a opticii
ce permite una sau alta
dintre datele pe care
la final de zi
le poti percepe
mult mai bine decat
la inceputul ei
e semnn de evolutie
si prin urmare
daca nu ai inca accesat
stadiul treptelor urcate
spre deschiderea de vedere
nu inseamna ca ce nu vezi tu
nimeni nu vede
sau ca pentru toata lumea
ceva nu exista.
e vorba de conectori
caci ei fac diferenta

maini-mpreunate

seminarul nu se mai termina
rufele nu se mai zvanta
sarmele ruginesc in ploaie
si mancarea-i pe gatate
frigiderul urca dealul
de-atata goliciune
ce-l apasa pe acela
care-l uita mereu in priza.
seara se dezminte-n far
bataia-i lunga si ocheste bine
plang din ochi seve straine
ce iriga subsuori
buzelor de sus le dau semnalul
sa-ndure mohorarea
anuntatelor zile-n recolte
pe campurile semanate
cu atata sarg si patimi
cand zapezile abia se ridicau
de pe zbarcitura ierbii
fata nevazut-a lucrurilor
celor mai urate
tractoarele cutreiera poteci
linii strambe-n toata viziunea
de ansamblu-n imediata apropiere
a detaliilor nelasate sa se piarda.

unde(va)-n eternitate

dintr-o mica-mare batatura
‘n podul palmei ce-a muncit
din greu si cu sudori
la rand zi dupa zi
se-ncununa plebiscit
ce respira mai usor
biologicu-i trasat
sa conduca peste ani
aurul la gat sa poarte
cu mandria biruintei
greului ce-a fost candva
opintit din amorteala
ce pare-se atunci
nu mai trecea.
orori erau pe banda
tragedii cu morti
si semizei alungati
din cercuri de foc
ceruri coborate pe pamant
inotau miselesc ca-n parlament
unde individul ce se cheama
politician alege ce vrea el
la maini mai multe decat are
de parc-ar fi pe veci custode
pentru larme si multimi de insi
ce dintr-odata
afla c-au de dus inainte
povara unei mosteniri
picata ca din senin
din oceanul cu borcane indulcite
de mirajul inavutirii
fara pic de straduinta.
iar atunci nu-i vorba de onoare
sa te stii vecin cu alde de-astia
actori mereu in viata lor
de parca liberul arbitru
si-ar fi-nfundat fluierul
sanctiunile fiind zero
totul se crede permis
cand din lipsa reactivitatii
actiunile ce ocolesc firesc
si simtaminte date tuturor
navala mortii mai subite
ca prapadul din cutremur
inimii nu-i da de stire
c-o floreta-nteapa acolo unde
are loc organul de simtire
colorat aprins ca focul
dar si putred n-are leac
dac-o prea iute tranzitare
bubuie-n pieptul cocosat
ca pelicanul inainte de drum
nu la radio cu difuzoare
ci la decolarea pe pe mal
fara marketing si tam-tam
se-afunda undeva
inspre-o eternitate
mult visata.

nesimtul istoriei

om crede poate niste sfinti
c-am fi noi, cei prinsi
de-o glie pe care-o sfadim
cu prima ocazie cu care
din munca nepasarii
nu poate rezulta
nimic inafara unui prag
pe care nu-l mai trecem
si care creste tot mai mare
de-i zid de fortificare
impotriva inamicului din interior
ce-am devenit c-o-nclinare
riscanta la nivel de grup
in tot acest proiect al devenirii
coexistentei bazate pe interactiuni
si comunicare, unde grafica-i o lectie
de trai in comun cu toti
cei din retea, caci doar aici
pe iarba unde cresc firele-nspre cer
pornite sa asceanda din cuibarul firilor
acolo unde radacinile-n gradina
cea de dor si de atunci, de-odinioara
amintesc vestitul drum al crucilor
printre aleile inseminate
cu mahorci si oftica dureroasa
in ploile noroaielor ce-au ingropat
odata cu sicriele celor ce s-au dus
amintirile vii si-acum lui altadata
ce nu era atata de oripilant
ce prezentul plin de experti pe m2
de chiar nimic nu conteaza
daca si cand ceva ce se face
are sau nu vreun rost
folosind la numar importanta vietii lui
doar ventuzei care-aspira fonduri
puse mai mult doar pe hartie
celebru e obiceiul detronarii
firescului de atunci de mici
fiind l-am crezut unicul posibil
intr-o lume care simte
si ea la fel cum o facem si noi
pana cand a venit vremea
cand proiectul lasa portite
pentru cine nu invata lectia
la timp in banca
s-o predea cu tot cu carti
intregii natii
o clasa plina de elevi-problema
care se bucura de facilitati
caci au construit sistemul
dupa tot ce le seamana
ite descurcate dup-o vreme
in oglinzi se tot privesc
si se-ncurca iar la loc
pana cand putrezesc
si se descurca
de tot. grafica-i benigna
nivelul alarmant sperie
pana si pe bau-bau

igni{s}[fug](i)

olimpie-i marunta ciuntire
de viata putregaita de stuf
cand invidia roade pe dinauntru
si oglinda-i mai rea ca un sor
somnul de seara-i cosmarul adanc
refugiu de pisoias netors
langa blandul picior
al stapanei
plapuma blanitei lui
tarcata-n culori vii
cu mieunat sonor
cat sa-ntreaca-n zori
trezirea obsteasca
din cotetele ce nu retin
glasul voiosiei care oua
viata bifurcata pe panza
tabloului ce simte
merge si respira
mancand seva din toti
cei ce misca
care-ncotro stiind
mai putin sau mai mult
cine-o putea sti mai bine
scopul pentru care
se-ntampla ce se-ntampla
ori daca e cumva
si ceva
la mijloc
rodul
intamplarii gandite
dinainte de toate
de cineva
un regizor
inspirat sau nu
de pe lumea asta
sau alta
din cate-or mai fi
si care le-a pregatit
scena pe care
sa zburde parand
ca pot duce
toate atributiile
tipice piesei
in rolul vietii
din ea