Zale vă îmbrățișează pe toți

Postfață

             În sfârșit, adunată între file, iată dovada unei munci care prețuiește enorm cuvântul. Poetul brașovean Adrian Găinaru debutează cu volumul de poezie intitulat, deloc întâmplător, Zale. Meta-temele curgând subtil din penița poetului, într-o poveste care se spune de la prima până la ultima filă a cărții, determină o substanțialitate poetică fără echivoc. Cuvântul e pregătit minuțios și cu o răbdare transformată în artă, slova  devine vie pentru că vii sunt gândurile. Cuvintele nu-s doar expresia înșirării disparate a unor forme gramaticale ci, vădit lucru, rodul unei munci pe care Adrian Găinaru o face pas cu pas, în ritmul său spre o posibilă perfecțiune.

Coperta v3

             Sunt imagini ce compun aievea o poveste a scrierii cărții; limbajul poetic regăsit în Zale e un substitut perfect pentru picturile pe care le privim parcurgând poeziile lui Adrian Găinaru. Dincolo de această calitate, textele sunt dinamice, iar cinematica este unul dintre atributele tari ale poetului. Asemenea unui palimpsest, Zalele reușesc, prin versuri mature artistic, să prezinte simțiri firești, nu doar trăiri comun-umane, pe un ton al  scriiturii prelucrat cu migala unui bijutier sau ceasornicar. Universul enunțat în titlul cărții conectează sacru și profan în locul geometric al ființei omenești, pe care Adrian Găinaru o vede într-un illo tempore eliadean, zbătându-se, fremătând, sperând, căutând calea și reușind să urce treptele spre cer, spre  lumina care transcende materia pervertită.zale printre flori

            Tema centrală, cea a iubirii spune gradual povestea omului care se luptă să găsească împlinirea, să afle jumătatea care ontologic îl poate ferici, bucura, iubindu-l și completându-i lipsa vitală. E locul unde Adrian Găinaru se dovedește măiastru. Sunt adevăruri față de care nu poți sta nici deoparte, nici vizavi fără a fi demn și a le recunoaște însemnătatea pentru umanitate. Căci da, lumea lui Zale este o umanitate, nu un omenet, nu o societate, nu niște oameni izolați. Pânza răbdării artistice a lui Adrian e țesută cu inspirația și vocația filologului, ce fac din prețuirea pentru limbă și cuvântul scris ori vorbit o asumare de viață și pentru viață, nu doar o alegere tematică între două coperte.

zale-n prim-plan

Este vorba, pur și simplu, despre împlinirea la care ființa umană poate ajunge prin intermediul iubirii. Dublu direcționate (sacru și profan), fără ca într-o iubire laică, pământeană să încapă momente sau optici ale celeilalte iubiri destinate celestului, cele două modalități afective sunt guvernate de aceeași lege a devoțiunii necondiționate și a dăruirii totale. Zalele iubesc, nu degeaba se-nlănțuiesc! Sau, cum o spune Dante, iubirea mișcă sori și stele...

DSCN0015

        Viețuirea  nu mai este izolată, ci împărțită, împărtășită pentru că drumul în doi e firește mai ușor de făcut decât de unul singur. Debutul lui Adrian Găinaru ne bucură, de vreme ce complexitatea tematică pe care volumul său ne-o oferă dă imbold și speranțe: omul se împlinește prin iubire, urcă  și se dez-lănțuie,  iese din matricea constrângătoare a unui destin care altminteri l-ar închide (cf. maxima carteziană Omul se naște liber, dar peste tot el este în lanțuri). În Zale, omul se ancorează în iubire, o cheamă, o prețuiește și-și împlinește destinul în ton cu aceeași demnitate carteziană definită de Cogito ergo sum. Precum odinioară Arghezi urca pe brânci treptele și urla tare și izbăvitor Este!, omul Zalelor fructifică procesul înlănțuirii, datul mai departe al gândului bun care comunică iubirea prin toți porii ființării ontologice.

                   Virgil Borcan, lector univ. dr – Facultate de Litere, Univ. Transilvania Brașov

cadru spectatori din spate-fata

Va multumesc tuturor celor care ati putut fi sambata dimineata alaturi de mine sa primiti imbratisarea mea si a cartii care a aparut pentru prima data in public, ieri, 25 octombrie, ora 11, la libraria St. O. Iosif din Brasov, un loc dedicat cartilor ! Editor, librarie, public prezent ieri in sala primesc cu totii multumirile calduroase ale autorului! Prind numai bine si la ce frig a fost ieri!

cadru profil publicSesiunea de autografe si dedicatii personalizate cititorilor treziti matinal in final de saptamana ca sa primeasca imbratisarea poetului!

DSCN0051

DSCN0057

DSCN0058

DSCN0059

tonpal

pete apar din loc in loc
in urma pasilor lasati
cu ravna goanei matinale
printre stropii apasati
noroi si baltoci
printre stejari
si putina piatra-n zori
ce-aminteste de rutina
aia veche de mai demult.
soare nici ca mai apare
printre-atatea site
sifonu-i sursa de sinfonie
ori de cate ori se stie
setea umpli cu gaze
si-ntunericul noptii
tine de foame cand si gerul
amendeaza ades dulceata
prajiturii diluate
in ceaiul bun de seara
binecuvantare cuvenita
dup-atata frig si ceata

colti

salamandre-n vreascuri duse
printre soapte mormantale
acolo undeva
departe duse
tarate de povara cozilor prea lungi
pe care si destinul le-ncovoaie
si le face tot mai grele
omoara cu destainuirea
faptului pe care omenirea
uita sa-l mai aminteasca
printre-acele stari de spirit
care, cand e cazul sa trezeasca
viermele tanjirii dupa ceruri
poate face si minunea
chiar traita de coconul
care trece si se-nalta
precum fluturii vioi de primavara
care florile polenizeaza
cu zburdalnica lor neprihanire
ce-ncanta nu doar stare
ci privire
asupra-ntregii vieti
menire sacra dintre vechi
sa taci cu ochii-nchisi
pan-auzi tacand de tot
si zgomotul din forfote

maaa

apelor din coate dati-le fiorul
fricii care seaca vieti
vaporii ce se ridica
atunci cand ploua cu galeti
peste norii diafragmelor purtate
pan-atunci-n ploile ravasitoare
care zvanta pan’ la os
tot ce fierbe-nauntru.
eu sunt cel care am fost
atunci cand cel care era
tocmai se pregatea
sa mearga, sa devina
nu prea bine sa decida
cand si unde ce sa faca
pana cand in fata
nu se arata tare ca piatra
zidul.
aer trece si prin el
ca prin tot ce face
plamadirea mintii sa existe
mana omului sa nasca
din nimicuri foi de vita
zestre pentu foc si minte
cerului de prin morminte

gong

iris nu mai bate
intre faruri se-ncovoaie
si-ntre focuri zbate
furia din piept sa scada
si emotia urechii serbede
s-asmuta lupul negru
din padurea noptii
fara luna supermare
care-si cheama toti strabunii
infruptarea din altarul sacru
al firii juvenilei esente
sa devina chin.
nu mai merge ca-nainte
sa se faca sa se poata
orice regula urmata
poate-aduce-n sinea ei
miracolul obisnuintei
fara de cutume din trecut
care mai elibereaza
tensiunea ce se-aduna
pas-cu-pas si fiece secunda
cand din dar se face caz
iar costul nu-i a buna
cand se trece de parleaz

urmarire

dintre porti inalte
priveste lacom inainte
si pe cat de larg e tot
ce vezi in fata
aminteste-ti ca se poate
culorile sa te minta
si nici formele sa joace
rolurile care-s toate
dincolo de cortina
scenei pe care
o urmaresti cu privirea
chiar de cand ai invatat
sa faci asta
pentru prima oara.
tine minte, deci
ca pragul peste care treci
te duce unde vrei
cand realmente calci
sa chemi departarea
la tine si s-o faci
apropiata. atinge-o
pune mana si tine-o bine
cand apuci cu degetele toate
ce-ai visat de cand te stii
si-acum e la tine.