Zale vă îmbrățișează pe toți

Postfață

             În sfârșit, adunată între file, iată dovada unei munci care prețuiește enorm cuvântul. Poetul brașovean Adrian Găinaru debutează cu volumul de poezie intitulat, deloc întâmplător, Zale. Meta-temele curgând subtil din penița poetului, într-o poveste care se spune de la prima până la ultima filă a cărții, determină o substanțialitate poetică fără echivoc. Cuvântul e pregătit minuțios și cu o răbdare transformată în artă, slova  devine vie pentru că vii sunt gândurile. Cuvintele nu-s doar expresia înșirării disparate a unor forme gramaticale ci, vădit lucru, rodul unei munci pe care Adrian Găinaru o face pas cu pas, în ritmul său spre o posibilă perfecțiune.

Coperta v3

             Sunt imagini ce compun aievea o poveste a scrierii cărții; limbajul poetic regăsit în Zale e un substitut perfect pentru picturile pe care le privim parcurgând poeziile lui Adrian Găinaru. Dincolo de această calitate, textele sunt dinamice, iar cinematica este unul dintre atributele tari ale poetului. Asemenea unui palimpsest, Zalele reușesc, prin versuri mature artistic, să prezinte simțiri firești, nu doar trăiri comun-umane, pe un ton al  scriiturii prelucrat cu migala unui bijutier sau ceasornicar. Universul enunțat în titlul cărții conectează sacru și profan în locul geometric al ființei omenești, pe care Adrian Găinaru o vede într-un illo tempore eliadean, zbătându-se, fremătând, sperând, căutând calea și reușind să urce treptele spre cer, spre  lumina care transcende materia pervertită.zale printre flori

            Tema centrală, cea a iubirii spune gradual povestea omului care se luptă să găsească împlinirea, să afle jumătatea care ontologic îl poate ferici, bucura, iubindu-l și completându-i lipsa vitală. E locul unde Adrian Găinaru se dovedește măiastru. Sunt adevăruri față de care nu poți sta nici deoparte, nici vizavi fără a fi demn și a le recunoaște însemnătatea pentru umanitate. Căci da, lumea lui Zale este o umanitate, nu un omenet, nu o societate, nu niște oameni izolați. Pânza răbdării artistice a lui Adrian e țesută cu inspirația și vocația filologului, ce fac din prețuirea pentru limbă și cuvântul scris ori vorbit o asumare de viață și pentru viață, nu doar o alegere tematică între două coperte.

zale-n prim-plan

Este vorba, pur și simplu, despre împlinirea la care ființa umană poate ajunge prin intermediul iubirii. Dublu direcționate (sacru și profan), fără ca într-o iubire laică, pământeană să încapă momente sau optici ale celeilalte iubiri destinate celestului, cele două modalități afective sunt guvernate de aceeași lege a devoțiunii necondiționate și a dăruirii totale. Zalele iubesc, nu degeaba se-nlănțuiesc! Sau, cum o spune Dante, iubirea mișcă sori și stele...

DSCN0015

        Viețuirea  nu mai este izolată, ci împărțită, împărtășită pentru că drumul în doi e firește mai ușor de făcut decât de unul singur. Debutul lui Adrian Găinaru ne bucură, de vreme ce complexitatea tematică pe care volumul său ne-o oferă dă imbold și speranțe: omul se împlinește prin iubire, urcă  și se dez-lănțuie,  iese din matricea constrângătoare a unui destin care altminteri l-ar închide (cf. maxima carteziană Omul se naște liber, dar peste tot el este în lanțuri). În Zale, omul se ancorează în iubire, o cheamă, o prețuiește și-și împlinește destinul în ton cu aceeași demnitate carteziană definită de Cogito ergo sum. Precum odinioară Arghezi urca pe brânci treptele și urla tare și izbăvitor Este!, omul Zalelor fructifică procesul înlănțuirii, datul mai departe al gândului bun care comunică iubirea prin toți porii ființării ontologice.

                   Virgil Borcan, lector univ. dr – Facultate de Litere, Univ. Transilvania Brașov

cadru spectatori din spate-fata

Va multumesc tuturor celor care ati putut fi sambata dimineata alaturi de mine sa primiti imbratisarea mea si a cartii care a aparut pentru prima data in public, ieri, 25 octombrie, ora 11, la libraria St. O. Iosif din Brasov, un loc dedicat cartilor ! Editor, librarie, public prezent ieri in sala primesc cu totii multumirile calduroase ale autorului! Prind numai bine si la ce frig a fost ieri!

cadru profil publicSesiunea de autografe si dedicatii personalizate cititorilor treziti matinal in final de saptamana ca sa primeasca imbratisarea poetului!

DSCN0051

DSCN0057

DSCN0058

DSCN0059

{t}est(a)[ment]

stana de piatra-n sarea ploii
ramane vesnicul ocrotitor
al serii fara luna
uitata pe dupa cuptor
de cornul plamadit
in tava ce se face
palma-n causul care bea
cristalul clar de apa
dimineata-n zori de zi
noua si ea ca si roua
racita-n bruma frunzelor uscate
remuscarile ce fara ploi
aduse-n toiul noptii-nfrigurate
izbesc geamul visarilor
duse departe pe aripile vanturilor
toate amintind doar de trecut
cand radacina firilor alese
de-un destin pus sub tirul de-ntrebari
se cam roade sub pamant
de lacrimi ce par oceane prea pline
varsate nu din cer, ci din vesmant
pe sub care-ncet mai bate parca
un ticait de ceas ce-i rosu
de mania ce nu i-a trecut
caci dovada vie-i totusi
ca cetatea sta-n picioare
si amenintarea-i pusa rotocoale
inapoi sa dea tot ce-a hotit
c-un fierar se-alege-ncinsa adunarea
ce din targ in soare
cugeta-ntre timp la marul care
mai demult cadea
si care
a durut unde-a cazut.

2Fe(r)a

se pierde-n ocaua ploii
cuminte-n potcoava rupta
cuiul calare se uita
cand sangele suiera
fierbinte pe drum
ratacit de nisipul
pierzarii luate de vant.
negriciunea lutului ars
de pe vatra-n ruine
acopera faima din poze
colorate-n nestire
sa-ncadreze trai
dus prin paduri
de omul ascuns
cu laba mare
si paru-ncalcit
de-atata plimbare
lipsita de rost.
fumeg-acum ce-ardea
mai ieri si necaz
nu vine ca iama
lupului printre oi

c(apa)c

cana plina de miraj
dimineata urca munti
si zambeste soarelui
ascuns de ochii tuturor
iar gura pana la urechi
canta sarbatorii melodia
verii care pleaca
peste alte munti si ape
sa ofere alinare
somnului moale si rece.
avanta-naltul zbor
aripilor indraznete
si ce-i la pamant
e tot mai mic
cand mintea-i toata
numai visuri-ndraznete
adunate-n grija grabei
serii care-ntrece
in intensitate negrul
visului urat si rece
din sticla aruncata-n pripa
in siajul navei
ce pluteste-nainte
hotar punand la ce a fost.

ne(s)tema[ta]

flama-i scanteia ce-ti gadila
nas si privire l-amiaz’
e zambetul zilei fatis
acontat de ochii din turn
ce te privesc in nestire
de-acolo de sus
dintr-un ungher
bine ascuns.
se-aprinde-ntr-o clipa
nesansa face prapad
padurea e ce-a ramas
cand vantu-nteteste
si fum de necaz
ca-n urm-a ramas
doar scrum si cenusa.
delir deconteaza factura
pe seara opinteste nectarul
pisica-ti toarce-n geam
iar floarea-i cuminte
acolo aproape de tine
si-oglinda de-afara
pe pervaz.
libera-i calea
acum ca-ntre timp
ziua se gata
si poate ca nimic
nu mai poate c-altadat’
sa-ti inunde fiinta
in tremur profund
de pathosul atmosferei
in care tot ti se pare
ca-n jur e necunoscut.

Interval

centimea de farama
aruncata dintr-o mana
face graul din ogor
valoros de-a dreptul
ciocului cel zburator
care cent pe cent aduna
cu o sarguinta-ncercata
in atatea lumi probate
de undeva de sus
la-nceput inainte de aterizare.
milenare-s aripile ce renasc
din efemerul zilei azuriu
care canta greierilor piesa
pusa-n radiouri si-n masini
de bipezii alertati
sute, mii si milioane
trasi parca la indigo
cand vine vorba de imaginatie.
din bobul semanat in brazda
campu-nvie din zapada
si-ntai verde si-apoi copt
implineste o menire
ce-i chiar mai veche
ca memoria
pentru ca ea-i acum un lux
prea mare de care nimeni
nu pare sa mai aiba vreo nevoie
scuza-i orisicand permisa
ca vorba aia
lasa capu-n jos si nu te taie
nicio sabie sau nu te arde
vreo pedeapsa mai tare
decat altceva sa poti sa duci
caci sunt pe lumea asta
cata e ea, mica, mare
imensa, complicata
sau subtila
centimi si centimetri
centilitri si sutimi
hectare si sutare
secole si mii de toate cele
puse-n carca evidentei
pe care cine si unde
sau de ce s-o mai tot duca
cand diversitatea-i cat cuprinde
si alegerea neostoita
de permisiuni neintrebate
suntem oare prea multi
intr-o infinitate
sau prea mici ca sa-ntelegem
ca daca vrei ceva cu-adevarat
si care nu-ncurca pe nimeni
motivarea dinauntru
realmente ajuta
sa poti ridica deasupra
cupa izbandei eliberatoare
de oprelisti imaginare
si alte stavilare
ce-ar fi fost sau ai lasat sa fie
zidurile coliviei-ntaratate
doar ca sa te tot ingenuncheze
cand dintotdeauna e posibil
si centuria graieste viu
ca din orice vizita-n pustiu
excursia ast-aduce cu ea
povete si-nvataminte
pe care istoria le va bifa
pentru cei ce vor urma
sa duca pasii mai departe
centenar de plai si munti
si mari cu peisaje
dar si vieti cu experiente
in care cu totii au sa-ncapa
fara ca sa se discute
cine, ce si cat anume
are sa vrea candva, la o adica
sa-si traga deoparte
pentru ca gandul liber
e ca pasarea-n zbor
unde ceru-i limita cea mai de sus
pentru ochii-necati de nori
ce vad doar multi de zero-n coada
anuntului ce vinde sau cumpara
pamantul, glia ce ne mai suporta
pe valute cat cuprinde
pe metru patrat, sau si mai multe
in coada pretului la hectar
ceea ce-nseamna ca din unitate
suta si-nsutitul suna mai bine
tot cand e mai mult.
dar nu-i asa
ca nu mereu si toata lumea
calculeaza si trage linie
sa faca bilanturi
cele care-s facute sa fie
zeitatea preocuparii
care bine doar
trebuie sa iasa. nu
caci libertatea gandului
si-a faptei
nicaieri nu-si are locul
in atare presiuni
cand peste umeri
cad poveri si ziduri
ce-s menite sa sustina
tavanuri. dintotdeauna
a fost, e si va sa fie
nu doar pentru ce-i acum
in veacul nostru