Zale vă îmbrățișează pe toți

Postfață

             În sfârșit, adunată între file, iată dovada unei munci care prețuiește enorm cuvântul. Poetul brașovean Adrian Găinaru debutează cu volumul de poezie intitulat, deloc întâmplător, Zale. Meta-temele curgând subtil din penița poetului, într-o poveste care se spune de la prima până la ultima filă a cărții, determină o substanțialitate poetică fără echivoc. Cuvântul e pregătit minuțios și cu o răbdare transformată în artă, slova  devine vie pentru că vii sunt gândurile. Cuvintele nu-s doar expresia înșirării disparate a unor forme gramaticale ci, vădit lucru, rodul unei munci pe care Adrian Găinaru o face pas cu pas, în ritmul său spre o posibilă perfecțiune.

Coperta v3

             Sunt imagini ce compun aievea o poveste a scrierii cărții; limbajul poetic regăsit în Zale e un substitut perfect pentru picturile pe care le privim parcurgând poeziile lui Adrian Găinaru. Dincolo de această calitate, textele sunt dinamice, iar cinematica este unul dintre atributele tari ale poetului. Asemenea unui palimpsest, Zalele reușesc, prin versuri mature artistic, să prezinte simțiri firești, nu doar trăiri comun-umane, pe un ton al  scriiturii prelucrat cu migala unui bijutier sau ceasornicar. Universul enunțat în titlul cărții conectează sacru și profan în locul geometric al ființei omenești, pe care Adrian Găinaru o vede într-un illo tempore eliadean, zbătându-se, fremătând, sperând, căutând calea și reușind să urce treptele spre cer, spre  lumina care transcende materia pervertită.zale printre flori

            Tema centrală, cea a iubirii spune gradual povestea omului care se luptă să găsească împlinirea, să afle jumătatea care ontologic îl poate ferici, bucura, iubindu-l și completându-i lipsa vitală. E locul unde Adrian Găinaru se dovedește măiastru. Sunt adevăruri față de care nu poți sta nici deoparte, nici vizavi fără a fi demn și a le recunoaște însemnătatea pentru umanitate. Căci da, lumea lui Zale este o umanitate, nu un omenet, nu o societate, nu niște oameni izolați. Pânza răbdării artistice a lui Adrian e țesută cu inspirația și vocația filologului, ce fac din prețuirea pentru limbă și cuvântul scris ori vorbit o asumare de viață și pentru viață, nu doar o alegere tematică între două coperte.

zale-n prim-plan

Este vorba, pur și simplu, despre împlinirea la care ființa umană poate ajunge prin intermediul iubirii. Dublu direcționate (sacru și profan), fără ca într-o iubire laică, pământeană să încapă momente sau optici ale celeilalte iubiri destinate celestului, cele două modalități afective sunt guvernate de aceeași lege a devoțiunii necondiționate și a dăruirii totale. Zalele iubesc, nu degeaba se-nlănțuiesc! Sau, cum o spune Dante, iubirea mișcă sori și stele...

DSCN0015

        Viețuirea  nu mai este izolată, ci împărțită, împărtășită pentru că drumul în doi e firește mai ușor de făcut decât de unul singur. Debutul lui Adrian Găinaru ne bucură, de vreme ce complexitatea tematică pe care volumul său ne-o oferă dă imbold și speranțe: omul se împlinește prin iubire, urcă  și se dez-lănțuie,  iese din matricea constrângătoare a unui destin care altminteri l-ar închide (cf. maxima carteziană Omul se naște liber, dar peste tot el este în lanțuri). În Zale, omul se ancorează în iubire, o cheamă, o prețuiește și-și împlinește destinul în ton cu aceeași demnitate carteziană definită de Cogito ergo sum. Precum odinioară Arghezi urca pe brânci treptele și urla tare și izbăvitor Este!, omul Zalelor fructifică procesul înlănțuirii, datul mai departe al gândului bun care comunică iubirea prin toți porii ființării ontologice.

                   Virgil Borcan, lector univ. dr – Facultate de Litere, Univ. Transilvania Brașov

cadru spectatori din spate-fata

Va multumesc tuturor celor care ati putut fi sambata dimineata alaturi de mine sa primiti imbratisarea mea si a cartii care a aparut pentru prima data in public, ieri, 25 octombrie, ora 11, la libraria St. O. Iosif din Brasov, un loc dedicat cartilor ! Editor, librarie, public prezent ieri in sala primesc cu totii multumirile calduroase ale autorului! Prind numai bine si la ce frig a fost ieri!

cadru profil publicSesiunea de autografe si dedicatii personalizate cititorilor treziti matinal in final de saptamana ca sa primeasca imbratisarea poetului!

DSCN0051

DSCN0057

DSCN0058

DSCN0059

Advertisements

tetrapareze

cum iti scrii pe cruce
numele ti-e si pastrat
in memoria timpului adunat
laolalta cat sa stearga
si vopseaua de pe lemnul care
n-a-nflorit si nici bobul
infipt
in pamantul de pe piept
n-a reusit sa scoata
unghiile-n afara
din mormant.
de pe vremea cand inca
pruncii n-apucara si sa suga
desi tat-a fost destula
ciorapu’a-nvelit bine iarna
piciorul ce-a vazut iar primavara
si-a uitat viforu’afara
cand lui i-e bine-n pat
si pisica-i toarce bland
la inceput doar
pana sa o faca mai intens

iesor

nu-i mare diferenta
cand privesti pe geam
sau esti dincoace de el
cand ploaia-ti rupe osul
si-nghetata-i haina
pe dinauntru si pe dinafara
ca niciodata-naintea lor
din tine ceva n-a stiut
cum e ca sa mori
si de la clape sa-ti cante
recviemul in cioc de pahar
toti aceia ce nu stiu cum e
cand o spunem tare
ca da, nu stam

pe nisipuri ce ard
si nici nu suntem inca
cumparati de tot
ca sa uitam sa recunoastem
mana care creste
cand alina, sufla nas
impinge de la spate
ca sa urce panta ascutita
ce aluneca pe ploaie
si te coboara iute
iarna de la inaltimea
cerului ce-ti pare
prea aproape de ochirile
cu care prea devreme
te obisnuiau sa poti de toate
sperantele aripilor de ingeri
ce ne-nvatau si pe tine
si pe mine si oricine
ca sa vezi
macar o data
cum e
atunci cand zbori.

pinchon

ce sa dai cand e prea gol
de consistenta tot vasul
care-a-ncaput prin praf
si trante-n urme de cal
cand ploile se-armau
de foc intetite si de vant
nu mai suntem lume
cand bruscam cu erezie
catafalcul cozii de cal
unde-adoarme langa coroane
moarte de viata
flori sustrase din tarani
acolo unde-aveau si apa
plus ce le mai trebuia
ca sa nu se fi trezit
si ele zombie
ca prea multi dintr-o multime
dislocata vietii cu pricina
prinsa-ntr-o postura inecuata
scrisa si rescrisa-n plan cu panta
cu valori prea adevarat de false
cand palpate raman doar trasele
ce-adorm inainte de pieire
sufletele ce trag sa rupa
zidul noptii-ncornorate
cu o frunte inimoasa
care lasa pe afara
lacrima de sange
in pocalul care urla

skeleton

decazi pe-o rana-n bruma diminetii
ca sa-ti fie ochii zdraveni
cum ar fi sa-ti cada-n poale
ceru’ camerei cu tot cu lustra
cand somnu’ ti-e-n vis deja
iar din crang se-aud parca
si urca din craca-n craca
veverite-nghetate-n coada
jucause-n vanatoarea de alune
protesteaza dup-aceea-n soapte
inmiresmate-n vesminte de duh
returu-i fara de aripi
cand si treptele s-au ros
cremele-nghetatelor dorinte
au aroma catifelei prinse
dimineata la cafeaua aburinda
servita-n timp ce-afara-ngheata
nisipul sub rotile ce scartaie-ncet
de la greutatea mult prea mare
pentru ca sa poata inca
cadrul sa mai duca
inainte cade la vale
si tiroliana cere muschi
ca-n punga lasi adrenalina
prea colorata cand miroase
de-i departe si de vrere
cum asteapta ea napasta
sa prefaca loteria-n pas
si-o talpa lunecand pe penta
e-o raza de speranta
ce se duce cu nisipul
ros pe roti si toc

titlu

fandosite pana-n noada gatului obscur
infatisat printre cortine de seara
paiatele dorurilor noastre mute
se preumble ne-ncetat
de pe-un bulevard pe altul
pana cand usile li se-nchid
brusc in fata asteptarii
lor de-o viata
si deloc consecutiv
pribegiile amortite-n targ
casca fara iar
gura la girofar
cand se-ntampla sa se duca
goana dupa moarte
lasa-n urma sperante care trag
fermoarul sacului acela negru
ce-aduna ce-a mai ramas
dintr-o viata sugrumata
de terori si alte
bucurii mai mici
nici destule
repetate mult prea rar
si nici traite prea deschis
caci greu afli combinatia
codului de la seif
cand nu vrei bani sau pietre
cu luciri si alte fete
ci un chip prin care vezi
cu ochii straluminati de taina
ingerii cum se coboara lin
nu pe scara de urgenta
si nici in picaj din cer
cu avionul, ci un pic
mai altfel