Zale vă îmbrățișează pe toți

Postfață

             În sfârșit, adunată între file, iată dovada unei munci care prețuiește enorm cuvântul. Poetul brașovean Adrian Găinaru debutează cu volumul de poezie intitulat, deloc întâmplător, Zale. Meta-temele curgând subtil din penița poetului, într-o poveste care se spune de la prima până la ultima filă a cărții, determină o substanțialitate poetică fără echivoc. Cuvântul e pregătit minuțios și cu o răbdare transformată în artă, slova  devine vie pentru că vii sunt gândurile. Cuvintele nu-s doar expresia înșirării disparate a unor forme gramaticale ci, vădit lucru, rodul unei munci pe care Adrian Găinaru o face pas cu pas, în ritmul său spre o posibilă perfecțiune.

Coperta v3

             Sunt imagini ce compun aievea o poveste a scrierii cărții; limbajul poetic regăsit în Zale e un substitut perfect pentru picturile pe care le privim parcurgând poeziile lui Adrian Găinaru. Dincolo de această calitate, textele sunt dinamice, iar cinematica este unul dintre atributele tari ale poetului. Asemenea unui palimpsest, Zalele reușesc, prin versuri mature artistic, să prezinte simțiri firești, nu doar trăiri comun-umane, pe un ton al  scriiturii prelucrat cu migala unui bijutier sau ceasornicar. Universul enunțat în titlul cărții conectează sacru și profan în locul geometric al ființei omenești, pe care Adrian Găinaru o vede într-un illo tempore eliadean, zbătându-se, fremătând, sperând, căutând calea și reușind să urce treptele spre cer, spre  lumina care transcende materia pervertită.zale printre flori

            Tema centrală, cea a iubirii spune gradual povestea omului care se luptă să găsească împlinirea, să afle jumătatea care ontologic îl poate ferici, bucura, iubindu-l și completându-i lipsa vitală. E locul unde Adrian Găinaru se dovedește măiastru. Sunt adevăruri față de care nu poți sta nici deoparte, nici vizavi fără a fi demn și a le recunoaște însemnătatea pentru umanitate. Căci da, lumea lui Zale este o umanitate, nu un omenet, nu o societate, nu niște oameni izolați. Pânza răbdării artistice a lui Adrian e țesută cu inspirația și vocația filologului, ce fac din prețuirea pentru limbă și cuvântul scris ori vorbit o asumare de viață și pentru viață, nu doar o alegere tematică între două coperte.

zale-n prim-plan

Este vorba, pur și simplu, despre împlinirea la care ființa umană poate ajunge prin intermediul iubirii. Dublu direcționate (sacru și profan), fără ca într-o iubire laică, pământeană să încapă momente sau optici ale celeilalte iubiri destinate celestului, cele două modalități afective sunt guvernate de aceeași lege a devoțiunii necondiționate și a dăruirii totale. Zalele iubesc, nu degeaba se-nlănțuiesc! Sau, cum o spune Dante, iubirea mișcă sori și stele...

DSCN0015

        Viețuirea  nu mai este izolată, ci împărțită, împărtășită pentru că drumul în doi e firește mai ușor de făcut decât de unul singur. Debutul lui Adrian Găinaru ne bucură, de vreme ce complexitatea tematică pe care volumul său ne-o oferă dă imbold și speranțe: omul se împlinește prin iubire, urcă  și se dez-lănțuie,  iese din matricea constrângătoare a unui destin care altminteri l-ar închide (cf. maxima carteziană Omul se naște liber, dar peste tot el este în lanțuri). În Zale, omul se ancorează în iubire, o cheamă, o prețuiește și-și împlinește destinul în ton cu aceeași demnitate carteziană definită de Cogito ergo sum. Precum odinioară Arghezi urca pe brânci treptele și urla tare și izbăvitor Este!, omul Zalelor fructifică procesul înlănțuirii, datul mai departe al gândului bun care comunică iubirea prin toți porii ființării ontologice.

                   Virgil Borcan, lector univ. dr – Facultate de Litere, Univ. Transilvania Brașov

cadru spectatori din spate-fata

Va multumesc tuturor celor care ati putut fi sambata dimineata alaturi de mine sa primiti imbratisarea mea si a cartii care a aparut pentru prima data in public, ieri, 25 octombrie, ora 11, la libraria St. O. Iosif din Brasov, un loc dedicat cartilor ! Editor, librarie, public prezent ieri in sala primesc cu totii multumirile calduroase ale autorului! Prind numai bine si la ce frig a fost ieri!

cadru profil publicSesiunea de autografe si dedicatii personalizate cititorilor treziti matinal in final de saptamana ca sa primeasca imbratisarea poetului!

DSCN0051

DSCN0057

DSCN0058

DSCN0059

Advertisements

pal

e-o viata frumoasa
cu fiece frunza picata
cand tii mana-n mana
si vantu-i adie podoaba
cand gatu-si tine pe umar
si inima bate-n galop
stii sigur ca e iubire
nu ploaie-n potop
chiar daca ochii din cer
plang dupa-amiaza
si nu e nimeni pe pod
sa te astepte
cand vii de la distanta
e-o curgere ampla de soare
timpu-i busola pe mare
scrisoarea sangelui vietii
graveaza inelul ce vine
cu alfa si omega
stranse una de alta
pe firmamentul adapostirii
dincolo de vremea pe potriva

nerozi

ploaia dinspre ochii herei
se pravale peste nasu-i torturat
cand lacrimile-s spumoase
si cascadele-n hamac
le vezi de mai departe
parca-i totul mai frumos
decat pe instagram
sa descoperi pe viu miscarea
decat cu scroll pe un cam
iar vacanta sa mai misune de roua
cand pe la ora 7, noua
diminetii-i dai salutul
din nisipul marii-val
asediu picioarelor goale
printre scoici si pietricele
farama timpului masori
durata care este
in final fundatia pe care
cresc si portocalele-n pomii din fata
casei unde ai tras in vacanta
verii ce-a trecut cu ea odata
cand la fereastra-n crepuscul ploua
cartea rasfoiai cu nesat
si gandu-ti pleca departe
cum ar fi daca
ceru-ar cadea
peste toti si toate
ar fi ca la scolile noastre
cand tavanele cad peste cei mici
si pe toti-i doare-n coate
ca nimeni nu poate sa creasca
asa cum ar fi de dorit
intr-o lume fireasca
in care porcu-i finantist
si vulpea judecatoare
a cauzelor pierdute
de zombie care adorm
ziua-n amiaza mare

tot mai sus

se perinda printre culmi
cu grui si creste ascutite
aerul acela care
deopotriva cald si rece
seaca inima de oxigen
dorul cand incepe sa curga
prin degetele de la picioare
a fi una cu cerul
nu mai este
ca atunci cand te saruta
buzele acelea ce-ti redau
viata-napoi pierduta
acolo pe carari
ce duc la zei
si castele de nisip
vezi dincolo de scena unde
carti de joc se prefac
si sunt doar o iluzie
ca poate si iluzia sa fie
la un moment dat
solutia aceea la problema
pe care cu ochii si cu mintea
o ai de rezolvat
si nimic nu se face evantai
si nici macar acordeon
cand in capu-ti joaca feste
mult prea multe intrebari
ce coc si plamadesc de zor
prajiturile festinului din cort
sus uitati acolo-n nori

pentru cine

cand nu poate trece de la sine
apa iarasi sa coboare
si-n vaduri spuma-i sa rasune
cantec de lumina calda
pe jacheta-nchisa la culoare
patima din suflet pe-un cer cu soare
umbla nestiind ca sa dispara
umbra noptii stelelor cu bruma
panoplia povestilor cu luna plina
in piesa noastra ce-i acum
difuzoarele ne gadila si-n crestet
cand urechile ciulesc atentia
in asteptarea prazii ce nu vine
pe-aceeasi cale unde bataia pustii
gata pregatite abia asteapta
s-o culce de tot
nimic, e ferm raspunsul
ce-l primeste cine-ntreaba
Ce-mi poti da de azi pe maine
ca sa-mi taca un pic si mie
sinfonia vintrelor ce bate
de departe-n puterea cu care rasuna
sirena salvarii pe strada
si clopotele sarbatoarea ce-o anunta

hello

striga cat poti de tare
n-are cine sa te-auda
vantul frunzele adoarme
si nelinistea strecoara-n noapte
printre crrengi si ramuri rare
cat de sus sabia scoate
de la mansa care zboara
printre nori cu limba scoasa
ca de fiecare data cand
e cazul
sa se dea cu mopul bine
dup-o cina copioasa
ne striga pe nume cercul
ce se-nalta-nspre lumina
cand in prag la usa sterge
inainte ca sa bata tare
picior stang e suferinta
ce ingrata tot priveste
dinafara inauntru
n-are cum sa si vada
dar priveste ne-ncetat
vanatoarea clipei cand
majestatea va misca incheietura
doar ca sa deschida usa